Arhive etichetă: paşaport

Proiect: Paşaportul ar putea deveni act de identitate

Potrivit unui proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, iniţiat de un grup de senatori şi deputaţi PNL, paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie. Astfel, parlamentarii vin … Continuă lectura

Publicat în Politic, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Senatul a adoptat legea privind votul prin corespondență

Plenul Senatului a adoptat legea privind votul prin corespondență, care se va aplica la alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare. Acesta a fost adoptat cu 117 voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”. Conform actului normativ, alegătorii din afara granițelor își vor putea exprima votul înscriindu-se în … Continuă lectura

Publicat în Politic, Ştiri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Paşapoarte la domiciliu

Începând cu 23 iunie, românii pot solicita transmiterea paşapoartelor simple electronice la domiciliu/reşedinţă, contra unei taxe suplimentare de 8,68 de lei. Într-un comunicat al Ministerul Afacerilor Interne, se arată că prin această măsură se elimină obligaţia persoanelor de a se … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Măsuri pentru combaterea traficului de fiinţe

Pentru a stopa traficul de fiinţe umane, din 26 iunie toţi copiii cu vârsta de până la 12 ani vor călători doar cu paşaport propriu în străinătate. Dacă până acum copiii erau trecuţi pe paşaportul părintelui, de azi, conform Legii … Continuă lectura

Publicat în Diverse | Etichetat , , , | Lasă un comentariu