Arhive etichetă: document

Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) a participat la manifestările dedicate împlinirii unui secol de când Iașiul a devenit capitală de război, în cadrul cărora a avut loc și o ședință festivă a Academiei Române. În cadrul ceremoniei, … Continuă lectura

Publicat în Domeniul financiar - bancar, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, pus la dispoziţia Parchetului Militar

Vicepreşedintele PSD al Senatului, Ioan Chelaru a declarat că Biroul Permanent al Senatului a decis să pună la dispoziţia Parchetului Militar raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Totodată, Ioan Chelaru a precizat că vor permite doar unor persoane calificate, care … Continuă lectura

Publicat în Politic, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Dosare penale în urma verificărilor cu privire la schimbarea reședinței în perioada pre-electorală

De la începutul campaniei electorale și până în prezent, polițiștii au verificat 98% dintre persoanele care și-au schimbat reședința în mod repetitiv. Astfel, au fost întocmite 18 dosare penale pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals intelectual, … Continuă lectura

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența indiciilor cu privire la posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către directorul general în cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr … Continuă lectura

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

România şi Bulgaria ar putea vota împotriva Acordului comercial UE-Canada

Potrivit unei scrisori, România şi Bulgaria ar putea vota împotriva Acordului comercial UE-Canada în semn de protest faţă de refuzul Guvernului de la Ottawa de a elimina vizele în cazul cetăţenilor români şi bulgari. Textul documentului a fost prezentat la … Continuă lectura

Publicat în International, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Proiect de Ordin al MAE privind stabilirea documentelor care atestă reşedinţa în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe a supus consultării publice un proiect de ordin prin care, în pregătirea alegerilor parlamentare, se stabilesc documentele care atestă reședința în străinătate pentru cetățenii români. Potrivit proiectului legislativ, în cazul românilor din Italia, reședința în această țară … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare, proiect

Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin pentru aprobarea metodologiei de întocmire a dosarului de pensionare. Astfel, potrivit proiectului de act normativ, reglementările din cuprinsul metodologiei au ca scop: a) corelarea şi transpunerea în mod unitar a prevederilor … Continuă lectura

Publicat în Pensii, Ştiri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Obligativitatea ştampilei pentru firme şi persoane fizice, eliminată de Guvern

În cadrul şedinţei din 15 iulie, Guvernul a adoptat Ordonanţa privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ elimină obligativitatea aplicării ştampilei atât pe declaraţiile, cererile şi alte documentele depuse de către persoane fizice, … Continuă lectura

Publicat în IMM, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Consecințele schimbărilor climatice asupra producției și comerțului internațional cu alimente

Într-un document publicat de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, un grup de oameni de știință și economiști avertizează că schimbările climatice vor avea consecinţe grave asupra producției și comerțului internațional cu alimente. Documentul analizează legătura din ultimii … Continuă lectura

Publicat în Agricultura, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Raport de control prezentat de Guvern pe tema defrişărilor

Guvernul a prezentat sinteza unor rapoarte de control redactate în lun ianuarie, în baza cărora a sesizat DNA pentru nereguli identificate la valorificarea fondului forestier, după mai multe verificări la direcţiile silvice din Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava. Documentul a fost prezentat … Continuă lectura

Publicat în Agricultura, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Noi reguli pentru obţinerea permisului de conducere

Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr.268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Potrivit proiectului, candidaţii care solicită obţinerea categoriilor Tr, Tb sau … Continuă lectura

Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Documentul privind convocarea CSAT a fost semnat

Documentul privind convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, după ce a fost semnat de ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministru al Economiei, Andrei Gerea, Prim – Ministrul, Victor Ponta şi … Continuă lectura

Publicat în Aparare nationala, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Guvernul a decis decalarea cu 3 luni a calendarului de majorare a accizelor la ţigarete

Guvernul a hotărât să decaleze cu 3 luni calendarul de majorare a accizelor la ţigarete, astfel încât creşterea să fie aplicată în fiecare an de la 1 aprilie, nu de la 1 iulie cum este iniţial, procedură care să fie … Continuă lectura

Publicat în Fiscalitate - taxe si impozite | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Pentru contabilii membri CECCAR: Viza anuală şi Parafa se va aplica pe toate documentele

În conformitate cu Normele C.E.C.C.A.R. 1500/2009, CECCAR informează că viza anuală pentru exercitarea profesiei de către experţii contabili şi contabilii autorizaţi pe anul 2013 se acordă până la data de 31 ianuarie 2013 dacă au fost îndeplinite următoarele condiţii: – Achitarea în întregime … Continuă lectura

Publicat în Contabilitate, Ştiri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Noul Pact fiscal care ar asigura creşterea economică a Europei

În cadrul Consiliul European liderii statelor UE planifică a adopta un Pact pentru creştere şi locuri de muncă, care va sublinia importanţa reluării creşterii economice în Europa. Noul document va sublinia că ţările membre trebuie să acorde în continuare atenţie … Continuă lectura

Publicat în Economie, International | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

USL a depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Documentul se referă la trei teme, are 15 pagini și este semnat de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Moţiunea de cenzură a fost depusă … Continuă lectura

Publicat în Eveniment | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Tratatul privind stabilitatea în cadrul Uniunii Economice și Monetare

Reuniţi în cadrul Consiliului European de primăvară, liderii din 25 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, vor semna azi, la Bruxelles, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Documentul stabileşte ca … Continuă lectura

Publicat în Economie, Eveniment, International | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu