Arhive etichetă: coruptie

Luptă orientată împotriva corupției

Instituțiile cu atribuții în domeniul justiției din România duc o luptă decisă și consecventă împotriva corupției. Astfel că, în ultimii ani justiția românească a devenit tot mai matură și mai independentă. Președintele Klaus Iohannis a declarat ca fenomenul corupției să nu … Continuă lectura

Publicat în Curat murdar, Domeniul justitiei, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Suspiciuni de corupție la Ministerul Fondurilor Europene

Iulia Ioana Baz, director în cadrul Direcţiei de Management Financiar în cadrul Ministerului Fondurilor Europene este acuzată de Agenţia Naţională de Integritate de săvârșirea infracțiunii de conflict de interese ș a altor infracțiuni de corupție. ANI susţine că listele de … Continuă lectura

Publicat în Domeniul financiar - bancar, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Introducerea unor ore de educație civică în școli pentru prevenirea corupţiei

Ministrul Justiției, Raluca Prună consideră că pentru prevenirea corupției în societatea românească ar fi necesară introducerea unor ore de educație civică în școli, prin care copiii să dobândească anumite cunoștințe juridice și să învețe ce înseamnă respectarea legii. „Da, văd ore în … Continuă lectura

Publicat în Educatie, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Cererea privind controlul judiciar pentru primarul Craiovei, respinsă

Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor DNA de instituirea a controlului judiciar în cazul Liei Olguţa Vasilescu, decizia nefiind definitivă. DNA a cerut instanţei instituirea controlului judiciar pentru Lia Olguţa Vasilescu, la şedinţa de judecată procurorul precizând că se impune … Continuă lectura

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Scopul Strategiei Naționale Anticorupție – promovarea integrității și a transparenței în administrația publică

Ministrul Justiției, Raluca Prună a declarat că scopul Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) este cel de promovare a integrității și a transparenței în administrația publică. În cadrul dezbaterii „Transparența serviciilor publice și guvernarea deschisă”, prilejuită de lansarea noii SNA, Prună a … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Ion Krech, urmărit penal pentru luare de mită

Pentru luare de mită este urmărit penal fostul director al Direcţiei Tehnologiei Informaţiei din Ministerul Justiţiei, Ion Krech, într-un dosar în care a fost pus sub acuzare şi fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada … Continuă lectura

Publicat în Curat murdar, Politic, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Sesizare de neconstituționalitate cu privire la legea statutului aleșilor locali

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit căreia primarii, consilierii locali şi judeţeni care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie, … Continuă lectura

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Politic, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Cererea de reexaminare a Legii privind Statutul aleşilor locali a fost respinsă

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Statutul aleşilor locali a fost respinsă de Senat. Potrivit legii, încetarea de drept a mandatului de consilier local, consilier judeţean, primar şi preşedinte al CJ se produce doar în cazul condamnării prin hotărâre … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Politic, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj, acuzat de infracţiuni de corupţie

Cristian Dobre, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj, a fost reţinut de procurorii DNA din Craiova pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de mai multe infracţiuni de corupţie. Tribunalul Dolj urmează să decidă dacă va fi arestat … Continuă lectura

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Trimişi în judecată pentru fapte de corupţie

Pentru fapte de corupţie procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar pe cauţiune a viceprimarului oraşului Videle, Florin Nedelcu şi în libertate a primarului din Videle, Nicolae Bădănoiu. Potrivit unui comunicat al DNA, inculpatul Nedelcu Florin Marius la începutul lunii … Continuă lectura

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Lupta împotriva corupției

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, în cadrul summitului anticorupție găzduit la Londra de către premierul britanic David Cameron, România, reprezentată de viceprim-ministrul Costin Borc și ministrul Justiției, Raluca Prună, a comunicat determinarea de a accelera lupta împotriva corupției. Ministerul Justiției mai precizează că … Continuă lectura

Publicat în Eveniment, International, Politic, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Decrete semnate de preşedintele României

La 7 aprilie, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat Decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de poliţie Bărăscu Adrian-Augustin cu Ministerul Afacerilor Interne. Adrian Bărăscu a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Salarii decente pentru primari

În cadrul unei conferinţe de presă, candidatul PNL la Primăria Capitalei, deputatul Ludovic Orban, a declarat că primarii nu au nevoie de pensii speciale, însă susţine creşterea salariilor acestora pentru a fi feriţi de tentaţia actelor de corupţie. „În legea … Continuă lectura

Publicat în Salarizare, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Legislația împotriva corupției va crea un mediu propice în România pentru investiții

Legislația anticorupție americană, britanică, dar și română vor avea un rol foarte important în obținerea unui mediu propice în România pentru investiții, a declarat Dean Thompson, adjunctul șefului misiunii Statelor Unite ale Americii la București. Potrivit oficialului, corupția este un fenomen … Continuă lectura

Publicat în International, Politic, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

România a coborât patru poziţii în clasamentul mondial al libertăţii economice

Potrivit unui studiu, România consemnează un scor al libertăţii economiei de 65,6 puncte, cu un punct mai puţin decât în 2015, care o plasează pe locul 61 în clasamentul celor 178 cele mai libere economii din lume. Astfel, ţara noastră se află pe … Continuă lectura

Publicat în Domeniul financiar - bancar, Piata muncii, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Dacian Cioloş: România este capabilă să protejeze frontierele Europei

Aflat într-o vizită oficială la Paris, premierul Dacian Cioloș a afirmat că România îndeplinește de mai mulți ani condițiile de aderare la spațiul Schengen, iar dacă până în prezent nu s-a luat o hotărâre în acest sens motivul ține de considerente politice, … Continuă lectura

Publicat în Politic, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Ministerul Educaţiei înfiinţează comisia naţională de prevenire a corupţiei

Ministerul Educaţiei a înfiinţat o comisie naţională care are drept rol prevenirea actelor de corupţie din educaţie. „Comisia naţională de prevenire a actelor de corupţie în educaţie îndeplineşte toate atribuţiile referitoare la activităţile de implementare şi mobilizare a Strategiei Naţionale … Continuă lectura

Publicat în Educatie, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Românii din diasporă vor să vină acasă

Potrivit unui studiu, 70% dintre românii din străinătate și-ar dori să se întoarcă acasă, dar corupția, mentalitatea și nivelul scăzut de trai din țară reprezintă principalele bariere care îi împiedică să facă acest lucru. Studiul prezentat la Alba Iulia, în … Continuă lectura

Publicat în International, Statistica si recensamant, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Declarația de la Paris privind lupta împotriva corupţiei, adoptată

Pe 24 noiembrie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității un comunicat cu privire la obiectivele Declarației de la Paris, din 20 noiembrie 2015, adoptată de Adunarea Generală a Reţelei Partenerilor Europeni împotriva … Continuă lectura

Publicat în Eveniment, International | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Cabinetul Cioloş şi-a prezentat Programul de Guvernare

Planul Guvernului Cioloş cuprinde modificarea legislaţiei electorale. Astfel, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ar urma să fie aleşi în două tururi de scrutin, alegerile să fie comasate şi toţi aleşii să aibă mandat de 5 ani, ceea ce ar … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Semnarea unui protocol de colaborare între Consiliul Concurenței şi DNA

Consiliul Concurenței a dat publicității un comunicat referitor la semnarea unui protocol de colaborare cu DNA. Astfel, acordul a fost semnat de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi şi de Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Actul își propune constituirea unui cadru de cooperare care să … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Ghid de informare pentru cetăţeni în relaţia cu structurile M.A.I.

În vederea încurajării integrităţii, precum şi pentru evitarea unui comportament birocratic corupt, Direcţia Generală Anticorupţie a realizat un Ghid de informare pentru cetăţeni în relaţia cu structurile M.A.I., ghid ce pune la dispoziţia cetăţenilor, într-o formă centralizată, informaţii de ordin … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Andronescu şi Athanasiu, judecaţi în septembrie în dosarul Microsoft

Cererea DNA de reîncepere a urmăririi foştilor miniştri ai Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Theodor Athanasiu va fi judecată în 8 septembrie, după ce instanţa supremă a dispus amânarea judecării. Procurorii DNA au solicitat redeschiderea urmăririi penale pe numele foştilor miniştri … Continuă lectura

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Polițiștii solicită o mărire a salariilor de 70%

După decizia Guvernului de a creşte salariile în sistemul medical şi polițiștii solicită o mărire a salariilor. Astfel, potrivit declarațiilor președintelui Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor (SNPPC), Dumitru Coarnă, polițiștii cer o mărire a salariilor de … Continuă lectura

Publicat în Salarizare, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Director din CFR, acuzat de corupţie, deoarece făcea presiuni către o angajată pentru a încălca legea

În rechizitoriul DNA se arată că unul dintre directorii din cadrul CFR trimiși în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție a amenințat-o pe una dintre angajatele CFR care se opuneau inițiativelor reprezentanților SC Remarul 16 Februarie SA. Şef … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Un om de afaceri clujean a fost trimis în judecată pentru corupţie

Omul de afaceri Călin Mitică, care controla acționariatul SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca şi SC Transferoviar Grup SA Cluj-Napoca, alături de alte zece persoane printre care foști directori din CFR, a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Curat murdar, Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Edilul Braşovului a fost reţinut de DNA

Primarul PNL al Braşovului, George Scripcaru, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție care ar fi fost petrecute în perioada … Continuă lectura

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

GRECO în vizită la CSM

În data de 21 mai 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității un comunicat cu privire la vizita de evaluare a Grupului de state împotriva corupţiei (GRECO) la CSM. Potrivit comunicatului, vizita s-a desfăşurat în cea de-a patra rundă … Continuă lectura

Publicat în International, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Un nou statut pentru parlamentari

Conform unor modificări la Codul de conduită a senatorilor și deputaților parlamentarii vor fi eliminați din categoria funcționarilor publici. Noua formă a articolului va fi: „Deputații și senatorii au un statut juridic conferit de Constituția României și de prezenta lege, … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Cei reţinuţi pentru fapte de corupţie scapă de cătuşe

Comisia Juridică a Senatului a avizat pozitiv două amendamente depuse de social-democratul Şerban Nicolae la Codul de Procedură Penală. Potrivit proiectului de lege avizat, un inculpat cercetat pentru fapte de corupţie nu va putea fi încătuşat în nicio împrejurare, cu … Continuă lectura

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Lupta împotriva corupţiei – una din cauzele stagnării investiţiilor din România

Potrivit unei analize realizate de Reuters lupta împotriva corupţiei dusă de justiţia din România are o influenţă negativă asupra economiei ţării, şi anume duce la încetinirea investiţiilor, deoarece oficialii evită să semneze pentru aprobarea unor proiecte de investiţii, pentru a … Continuă lectura

Publicat în Contabilitate, Politic, Statistica si recensamant, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Cum sunt cheltuiţi banii publici

Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) spre dezbatere publică a fost supusă Strategia Naţională de Ordine Publică 2015 – 2020, şi include faptul că doar o treime din banii publici cheltuiţi anual de autorităţile centrale şi locale sunt investiţi în mod trasparent, în urma … Continuă lectura

Publicat în Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Înfiinţarea unei agenţii pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie

Potrivit calendarului Ministerului Justiţiei, înfiinţarea noii instituţii pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie a intrat în linie dreaptă şi ar urma să primească avizul Guvernului până la sfârşitul acestei luni. Autorităţiile au decis să creeze această agenţie după ce … Continuă lectura

Publicat în Taxe si impozite, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Inițiativă legislativă privind mandatele succesive ale aleşilor locali

Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, prevede o inițiativă legislativă recent aprobată. Iniţiativa deputaţilor PDL Cezar Preda şi Gheorghe Udriște a fost aprobată de Camera Deputaţilor. Iniţiatorii … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Scandal de corupție privind contractele de licență destinate școlilor

Scandalul, privind declanșarea procedurilor pentru urmărirea penală a 9 foști miniștri pentru presupuse fapte de corupție privind mai multe contracte de licențe pentru școli, în valoare de sute de milioane de euro, continuă. La 17 octombrie magistraţii Înaltei Curţi de … Continuă lectura

Publicat în Educatie, IT si comunicatii, Ştiri | Etichetat , | Lasă un comentariu

Doi oameni de afaceri şi doi angajaţi ai Ministerul Agriculturii, judecaţi pentru corupţie

Doi oameni de afaceri braşoveni şi doi responsabili de controale din Ministerul Agriculturii şi din Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Braşov, reţinuţi în august de procurorii DNA, au fost trimişi în judecată, pentru fapte de … Continuă lectura

Publicat în International, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Deputatul Hubert Thuma şi fostul procuror Mihai Betelie au fost condamnaţi

Deputatul PNL Hubert Petru Ştefan Thuma şi fostul şef al Parchetului Sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie de instanţa supremă la şase luni de închisoare cu suspendare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a … Continuă lectura

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Proiect privind recompensarea persoanelor ce scot la iveală fapte ilegale

Mai mulți parlamentarii au elaborat un proiect de lege privind înfiinţarea unui fond special pentru jurnalismul de investigaţie, care prevede ca persoanele care scot la iveală orice act de corupţie, abuz în serviciu sau alte fapte ilegale care prejudiciază bugetul … Continuă lectura

Publicat în Politic, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Ziariştii ce relevă corupţia primesc 2% din banii recuperaţi

Guvernul nu susţine proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Special pentru Jurnalismul de Investigaţie, prin care jurnaliştii şi persoanele care dezvăluie acte de corupţie vor primi 2% din prejudiciul recuperat. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele care aduc la cunoştiinţa publică … Continuă lectura

Publicat în IT si comunicatii, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Claudiu Dumbrăveanu, reţinut pentru luare de mită

Procurorii anticorupţie au reţinut pe vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International SRL, acuzaţi de luare de mită, alături de directorul ENEL Florin Gugu, pentru dare de mită, informează DNA. Potrivit ordonanţei de reţinere, … Continuă lectura

Publicat în Curat murdar, Politic | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Magistrați suspendați din funcție pentru fapte de corupție

Săptămâna trecută au fost arestați preventiv patru magistrați de la Tribunalul București pentru fapte de corupție, iar începând cu data de 26 mai aceștia au fost suspendați din funcție. Hotărârea a fost luată de către Secția pentru judecători a Consiliului … Continuă lectura

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , | Lasă un comentariu

Rata de sancţiuni în urma recomandărilor OLAF

În urma recomandărilor formulate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), rata de sancţiuni în România atinge 46% în perioada 2006 – 2013, media UE pentru aceeaşi perioadă fiind de 54%, informează Comisia Europeană. De-a lungul anilor  2006 – 2013, România a primit … Continuă lectura

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Stârpim corupţia? Sau îi permitem să ne devoreze?

Există printre noi indivizi pentru care corupţia face parte din rutina cotidiană! Iar când cinstea e o excepţie şi fărădelegea e normalitate, multe aşteptări nu poţi avea de la omul în cauză. Acum îmi amintesc o relatare despre un personaj … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Articole, Curat murdar, Domeniul justitiei, Judecatori - procurori - magistrati, Nedreptate | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mihail Vlasov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, în vârstă de 70 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un … Continuă lectura

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Conducerea ASF citată la DNA

În 19 martie 2014 întreaga conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi anume Daniel Dăianu, preşedintele interimar al ASF, dar şi Mircea Ursache alături de  Corneliu Moldoveanu, a fost audiată la DNA. Asta după ce săptămâna trecută Camera Deputaţilor a … Continuă lectura

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Politic, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, reţinut pentru mită

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost reţinut de către Direcţia Naţională Anticorupţie după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită. Preşedintele CCIR ar fi cerut unui om de afaceri un … Continuă lectura

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Recomandări privind suspendarea pedepselor în dosarele de corupţie

Magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au elaborat un ghid care are în vedere în primul rînd unificarea practicii judiciare, iar în al doilea rînd presupune atingerea scopului pedepselor concomitent cu înregistrarea de rezultate notabile în combaterea corupţiei. Este … Continuă lectura

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Progresul României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare

În cadrul întâlnirii care a avut loc la Bruxelles a preşedintelui Traian Băsescu şi preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, s-a  declarat că România a făcut progrese în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare , dar mai sunt restanţe privind independenţa justiţiei şi … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Activitatea instituţiilor care protejează statul de drept

În eforturile majore de combatere a corupţiei, este decisiv ca activitatea unor instituţii ca ANI, CSM, DNA, Ministerul Public sau Curtea Constituţională să se desfăşoare „fără presiune politică şi neîngrădit”, consideră Ambasada Germaniei la Bucureşti, semnalând că urmăreşte „cu atenţie şi îngrijorare” … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Politic, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Raportarea cazurilor de corupţie

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a precizat că şcolile care se confruntă cu diferite cazuri de corupţie trebuie să le raporteze către inspectorate pentru a beneficia de asistenţă. „Ceea ce am încercat să facem, inclusiv prin aprobarea Strategiei Anticorupţie, este să … Continuă lectura

Publicat în Educatie, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu