Aplicarea sancţiunilor internaţionale – Proiect

calcul_bani
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, a fost publicat spre dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Externe.

Modificările preconizate se referă la introducerea posibilităţii blocării activelor care sunt deţinute sau care se află în controlul persoanelor fizice sau juridice deţinute direct sau indirect sau controlate de către persoane sau entităţi desemnate sau care acţionează în numele lor sau sub îndrumarea acestora. De asemenea, va fi prevăzută posibilitatea blocării inclusiv a fondurilor sau resurselor economice derivate sau generate din bunuri deţinute sau controlate de persoanele menţionate sau a fondurilor sau resurselor economice deţinute sau controlate, individual sau împreună, de persoanele menţionate.

Publicitate
Publicat în Domeniul financiar - bancar, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Medicii îşi doresc schimbarea regulilor în caz de malpraxis

62339medici-1Medicii vor să fie protejaţi în caz de malpraxis. Aceştia, îşi doresc plafonarea despăgubirilor primite de victimele erorilor medicale sau un contract, între pacient şi spital, care să stabilească nivelul maxim, al unor eventuale pretenţii. De cealaltă parte, pacienţii vor pedepse aspre pentru cei care au greşit.

Astfel, potrivit unui chestionar aplicat medicilor care lucrează în spitalele din toată ţara, doi din trei medici vor plafonarea sumei pentru eventuale daune morale achitate pacienţilor sau urmaşilor acestora.

De asemenea, 84% ar vrea şi un contract clar între pacient şi spital. Mai ales că nimeni nu ia în calcul presiunea sub care lucrează şi condiţiile precare din spitale.

În 2015 au fost depuse 232 de reclamaţii la Colegiul Medicilor, din care doar 23 de medici au primit şi sancţiuni, de la mustrări, până la micşorarea cu 10% pentru trei luni a salariului.

Publicat în Sanatate, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Reducerea pedepsei pentru deţinuţii cazaţi în condiţii improprii

2327530Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică Proiectul de Lege de modificare și completare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Prin acest proiect se instituie mecanismul compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă pentru condițiile de detenție necorespunzătoare din penitenciare. Astfel, pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiu necorespunzător, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.

Condiţiile pentru acordarea acestei compensări vor fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă.

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării într-un spațiu necorespunzător se poate calcula începând cu 24 iulie 2012 (data pronunțării hotărârii Iacov Stanciu c. României).

Scopul principal al proiectului este reducerea supraaglomărării din penitenciare prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă.

Propunerile şi observaţiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise Ministerului Justiţiei în intervalul 3-13 noiembrie 2016.

Publicat în Penitenciare, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Nereguli depistate în urma controalelor în domeniul silvic

paduri-taiate-1-630x360Cu scopul stopării tăierilor ilegale de masă lemnoasă, dar şi a reducerii activităților ilegale din domeniul silvic, MAI, împreună cu Ministerul Mediului și cu ANAF, au declanşat controale complexe pe toată filiera industriei lemnului – de la tăieri și până la comercializare, și circulația masei lemnoase.

Astfel, în perioada august – octombrie, au fost desfășurate circa 55.000 de controale în domeniul silvic, care s-au soldat cu aproape 1.000 de dosare penale. Foarte multe infracţiuni au fost descoperite pe Codul silvic, au fost confiscate circa 50.000 de metri cubi de material lemnos.

Premierul Dacian Cioloș a solicitat Ministerului Mediului să vină cât mai rapid cu clarificări, inclusiv legislative, pentru a se putea asigura punerea la dispoziția populației a unor cantități suficiente de lemn de foc.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Adoptarea proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor

caini-fara-stapanSenatul a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 25 alin 1 şi 2, art. 26 alin. 2, art. 27 din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor, conform căreia cei care comit acte de violenţă împotriva animalelor vor fi pedepsiți cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Astfel, iniţiatorii consideră că actul normativ care prevede pedepse mai mari, poate duce, în timp, la diminuarea, chiar stoparea acestor acte de violenţă.

Conform propunerii, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
c) organizarea de lupte între animale sau cu anomale;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
e) rănirea sau schingiuirea animalelor;
f) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau alte scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, colţilor, ciocului şi dinţilor.

De asemenea, potrivit noii legi, contravențiile se vor sancționa cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 de lei.

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , | 1 comentariu

Legea salarizării unitare ar putea fi atacată la Curtea Constituţională

bani-euro-romania-fonduri-europeneGuvernul va ataca la Curtea Constituţională legea salarizării unitare, dacă acest proiect va trece de Parlament în forma actuală, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Costin Borc.

Ministrul a mai precizat că „până acum, Guvernul a atacat cam toate proiectele care prevăd creşteri de cheltuieli fără o bază bugetară”, iar legea salarizării nu e însoţită de precizarea surselor financiare din care se vor susţine măsurile prevăzute.

De asemenea, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, s-a pronunţat împotriva legii salarizării, precizând că se estimează un deficit bugetar de peste 3% din PIB, dacă nu se decide reducerea altor cheltuieli.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Curtea de Conturi a sesizat DNA cu privire la deturnări de fonduri de către două bănci

dnaInspectorii Curţii de Conturi au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la posibile deturnări de fonduri şi obţinere ilegală de fonduri de către două bănci pentru locuinţe din România.

Prejudiciul total estimat de inspectorii Curţii de Conturi depăşeşte sumar de 328 milioane de lei.

Sesizarea a venit ca urmare a controlului efectuat de inspectorii Curţii la două bănci pentru locuinţe.

Publicat în Curat murdar, Domeniul financiar - bancar | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Cerere de reexaminare a prorogării termenului de intrare în vigoare a legii insolvenței persoanelor fizice

docPreședintele Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice până la data de 31 octombrie 2016.

Klaus Iohannis arată în cererea de reexaminare transmisă președintelui Senatului că termenul de intrare în vigoare a unei legi trebuie astfel stabilit încât să permită tuturor autorităților publice și/sau instituțiilor publice să-și exercite atribuțiile constituționale și legale referitoare atât la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare, publicare, cât și la stabilirea măsurilor ce decurg din aplicarea legii respective.

„Devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015, chiar și cu două luni, poate afecta procesul de asigurare a măsurilor concrete privind alocarea resurselor umane și bugetare necesare pentru organizarea și funcționarea comisiilor avute în vedere de Legea nr. 151/2015, cât și a completelor de judecată”, mai explică președintele.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Posibilă neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (10) Cod procedură penală

dosareNoile modificări ale Codului de procedură penală, reglementate odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 18/2016, au avut intenţia de a readuce pe făgaşul constituţionalităţii anumite prevederi procesuale, criticate atât de practicieni, cât şi de teoreticieni, imediat după 1 februarie 2014 şi declarate ulterior ca fiind neconstituţionale chiar de către Curtea Constituţională.

Astfel, prin art. II pct. 16 din OUG nr. 18/2016 au fost introduse alineate la articolul iniţial 111 Cod proc. pen., aflat în secţiunea a 3-a a Titlului IV – audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente.

Potrivit art. 111 alin. (9) Cod proc. pen., audierea persoanei vătămate de către organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni se desfăşoară de îndată, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii fără întârzieri nejustificate. În continuare, art. 111 alin. (10) Cod proc. pen. prevede că declaraţia dată de persoana vătămată în condiţiile alin. (9) constituie mijloc de probă chiar dacă a fost administrată înainte de începerea urmăririi penale.

Prin urmare, audierea cu prioritate a persoanei vătămate se impune mai ales în condiţiile în care, de foarte multe ori, plângerile sunt redactate sumar, fiind nevoie de clarificări privind fapta săvârşită şi făptuitorul. Totodată, în contextul săvârşirii unor infracţiuni cu un impact emoţional puternic asupra persoanei vătămate, este posibil ca aceasta să se răzgândească ulterior şi să nu mai dorească detalierea faptei, audierea fără întârziere a acesteia putând duce la descoperirea celui vinovat cu o celeritate sporită.

În concluzie, considerăm că regula prevăzută de art. 111 alin. (10) Cod proc. pen. încalcă dreptul la apărare instituit atât de normele constituţionale, cât şi de cele europene, şi, implicit, dreptul la un proces echitabil.

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Anulare pentru reaua-credință la înregistrarea mărcii

images (15)Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins cererea de anulare a mărcii pentru rea-credinţă. Astfel, existenţa relei-credințe, condiţie legală pentru anularea unei mărci înregistrate, este subordonată unor condiţii cumulative legale.

La interpretarea dispoziţiilor legale în materie: cunoaşterea „faptului relevant” (adică a existenței şi folosirii unei mărci anterioare) – elementul obiectiv; intenţia frauduloasă – elementul subiectiv.

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la executarea hotărârii instanţei de contencios administrativ

shutterstock_269974391-300x200Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a hotărât în Minuta Deciziei 35/2016, că admite sesizarea cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de ÎCCJ – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. 24103/3/2013.

Astfel, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să se ţină seama de termenele prevăzute de acest articol, nu şi de cele reglementate de art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Infracțiunea de abandon de familie prevăzută de art. 378 alin. (2) NCP

images (15)Conform Deciziei penale nr. 256/2016, Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa penală nr. 112 din data de 03.11.2015 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. x/332/2015, în baza art. 378, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului S.D, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „abandon de familie”, prev. de art. 378, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 378 CPP infracţiunea de abandon de familie constă în „Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.”

Din analiza infracțiunii în forma prevăzută la alin. (2), se constată că subiectul activ al acesteia este calificat, putând fi doar persoana care a fost condamnată la prestaţii periodice prin hotărâre judecătorească în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii. Din interpretarea a aceluiaşi text reiese că şi subiectul pasiv este calificat, acesta fiind persona îndreptăţită la întreţinere din partea victimei infracţiunii, obligaţie transferată condamnatului prin hotărâre judecătorească.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

ICCJ: Competența de soluționare a cererii având ca obiect anularea contractului de muncă

dosareConform Deciziei nr. 1327 din 9 iunie 2016, ÎCCJ, Secția I civilă, competența de soluționare a cererii având ca obiect anularea contractului de muncă, formulată de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese, aparține secției de contencios administrativ a curții de apel.

Aceasta, întrucât cererea de anulare a contractului are un caracter subsidiar acţiunii de constatare a conflictului de interese, fiind, de altfel, şi cauza principală a nulităţii acestuia.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în raport cu cererea principală, care este acţiunea de constatare a conflictului de interese.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Proiect: Comportamentul de intimidare sau persecutare – abatere disciplinară

lcPotrivit unei propuneri legislative privind prevenirea şi combaterea „bullying”-ului/”mobbing”-ului, comportamentul de intimidare sau persecutare (bullying) este considerat a fi abatere disciplinară.

Conform actului normativ, bullying-ul constituie acel comportament de intimidare sau persecutare a uneia sau mai multor persoane, caracterizat prin fapte de hărțuire verbală, de folosire a forței, amenințare, constrângere, abuzare, intimidare sau dominare agresivă, având ca scop formarea, impunerea sau menținerea unei percepții privind superioritatea agresorului, pe de o parte, și a inferiorității victimei, pe de altă parte, afectarea mintală, emoțională ori a imaginii și a reputației victimelor.

Angajatorii sau, după caz, persoanele ori forurile interne care dispun de prerogativa disciplinară din toate domeniile de activitate au obligațiile de desemnare a unei persoane, din subordinea directă a acestora, căreia să i se poată face cunoscute cazurile de bullying sau mobbing, după caz, dar și de modificare a regulamentelor interne în sensul introducerii faptelor de bullying ca abateri disciplinare și de a institui măsuri pentru prevenirea, combaterea, cercetarea și sancționarea unor astfel de comportamente, precum și instituirea procedurii răspunderii disciplinare, în unitățile unde aceasta nu este reglementată.

Astfel, nerespectarea acestor obligații, dar și sesizarea abuzivă și nejustificată cu privire la cazurile de bullying făcută cu scopul de a șicana, constituie abateri disciplinare.

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Cererea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului de retragere a doctoratului, respinsă

coduri-vrancea_2Curtea de Apel Bucureşti a hotărât respingerea solicitării lui Victor Ponta de suspendare a ordinului de retragere a doctoratului, decizia nefiind definitivă. Pe rolul instanţei este o altă cerere a fostului premier, de anulare a aceluiaşi ordin.

Efectele admiterii unei astfel de cereri ar fi fost ca, temporar, Victor Ponta să rămână cu titlul de doctor, până când o instanţă va stabili dacă ordinul ministerului Educaţiei prin care i se retrăgea doctoratul este valabil sau nu.

Totodată, pe rolul instanţei este o altă cerere a fostului premier, de anulare a ordinului de ministru prin care i-a fost restras titlul. În cadrul acestui proces se va stabili definitiv dacă Victor Ponta rămâne cu titlul de doctor sau daca acesta îi va fi retras ca urmare suspiciunilor de plagiatul ale experţilor.

La începutul lunii septembrie, Baroul Bucureşti a amânat luarea unei hotărâri cu privire la excluderea lui Victor Ponta până când instanţa va decide daca ordinul dat de ministrul Educaţiei referitor la retragerea titlului de doctor rămâne sau nu valabil.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Amenzi până la 25.000 de lei aplicate băncilor de ANSPDCP

152 de amenzi contravenţionale după o acţiune pe A1Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în perioada septembrie – octombrie2016 au avut loc mai multe investigaţii din oficiu sau pe baza plângerilor şi sesizărilor primite, în urma cărora au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

Astfel, mai multe bănci şi instituţii financiare nebancare au fost sancţionate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Amenzile aplicate de ANSPDCP s-au ridicat până la 25.000 de lei, pentru faptul că au raportat date negative la Biroul de Credit fără respectarea drepturilor legale ale clienţilor.
În acelaşi timp, ANSPDCP a sancţionat o serie de companii pentru nerespectarea reglementărilor în privinţa datelor cu caracter personal.

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Parlamentul României – un model regional și european în materie de reprezentare a minorităților naționale

minoritati-juridicPreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat că Parlamentul României este un model regional și european în materie de reprezentare a minorităților naționale.

Potrivit legislației României în vigoare, toate minoritățile recunoscute pot face parte din Legislativ și pot fi implicate în procesul de luare a deciziilor.

„În acest sens, avem o vastă colecție de legi și de acte normative care reglementează drepturile minorităților naționale și cadrul de asigurare și de păstrare a identității lingvistice și culturale a membrilor acestora”, a susținut Iordache.

„Mă bucur că în România sunt respectate toate minoritățile recunoscute, iar contribuția lor la modernizarea și dezvoltarea țării noastre este de apreciat. Tot ce vă doresc este să construim împreună un viitor mai bun într-o țară europeană pentru că, înainte de toate, România este patria tuturor cetățenilor ei, indiferent de etnie”, a adăugat președintele Camerei.

Publicat în International, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Legea conversiei trimisă la CCR pentru a se stabili dacă are sau nu probleme de constituționalitate

ciolos2_49372700Pentru e feri beneficiarii legii conversiei de neconstituţionalitatea acesteia, premierul Dacian Cioloș a trimis-o Curţii Constituţionale pentru a se determina dacă legea are sau nu probleme de constituționalitate.

„Dacă legea intra în vigoare, după două luni era contestată (…) și CCR ar fi acceptat contestația, cei care beneficiau de această lege erau într-o situație și mai dificilă. Am preferat să trimit eu la Curtea Constituțională, înainte ca ea să intre în vigoare, dacă are sau nu probleme de constituționalitate. Dacă nu are, ea va intra în vigoare și atunci nu mai există riscul să fie atacată la CCR. Dacă are probleme constituționale, eu mi-am luat angajamentul că vom veni cu propuneri de modificare și de adaptare a legii pentru a corecta acele probleme constituționale și ea va intra în vigoare curată”, a menţionat Cioloș.

În cazul în care sunt constatate probleme de constituţionalitate, Guvernul va căuta soluţii de modificare a legii , „dacă e cazul, chiar prin ordonanță de urgență”.

Publicat în Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Ordonanţa privind plagiatele şi şcolile doctorale declarată neconstituţională

justitie1Ordonanţa privind plagiatele şi şcolile doctorale, în forma adoptată de Parlament a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României.

„Am avut în vedere faptul principal că cele două camere ale Parlamentului nu au respectat principiul bicameralismului şi au adoptat legea într-o formă şi într-un conţinut foarte diferit decât cel care a început cu iniţiativa legislativă şi diferit şi de felul cum au adoptat fiecare din cele două camere. Noi am mai dat decizii în acest sens prin care am arătat că atunci când se schimbă substanţial conţinutul, forma, structura, compoziţia legii, nu se respectă principiul bicameralismului”, a explicat Dorneanu.

În sesizarea depusă la CCR, Guvernul semnalează încălcarea principiului bicameralismului, fiindcă cererea de reexaminare a legii care prevede că universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea titlului de doctor a fost adoptată de Senat fără un vot prealabil în Camera Deputaţilor.

Publicat în Organizare judiciara, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Amenzi pentru furnizorii de energie electrică şi gaze din România

energie-gazeÎn primele 9 luni din acest an, Departamentul de Control din Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE) a amendat cu 14,2 milioane de lei (3,2 milioane de euro) mai multe companii din piaţa locală de energie electrică şi gaze.

Astfel, conform datelor furnizate de ANRE, amenzile au fost acordate în urma a 1.060 de acţiuni de control inopinate la sediul firmelor, care s-au transformat în 585 de procese verbale de sancţiune contravenţională, din care au rezultat 602 amenzi.

Deşi acţiunile de control au fost împărţite echilibrat în domeniile pieţei de energie, 470 pe energie electrică, 470 pe gaze, 120 pe eficienţă energetică, de departe, cele mai multe nereguli au fost înregistrate la furnizorii de energie electrică.

Companiile din domeniu au primit 469 de amenzi contravenţionale, faţă de doar 114 amenzi în domeniul gazelor naturale şi doar 19 la eficienţă energetică.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Guvernul contestă la CCR legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei

imagesfrancPotrivit unor surse guvernamentale, Guvernul contestă la Curtea Constituţională a României legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei.

Astfel, legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a primit votul final din partea deputaţilor, consemnându-se 248 de voturi ”pentru”, niciunul împotrivă şi nicio abţinere, după ce atât pragul de 250.000 de franci, cât şi gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate.

Conform modificărilor făcute de comisie, conversia ar urma să se facă prin act adiţional la contractul de credit la cursul de schimb la data încheierii contractului, deputaţii eliminând sintagma ”prin hotărâre judecătorească”.

Totuşi, deputaţii nu au fost de acord ca perioada de implementare a legii conversiei creditelor în franci elveţieni să fie mai mică de 60 de zile, aşa cum stabileşte textul iniţial al proiectului.

Publicat în Domeniul financiar - bancar, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Decizia Senatului privind reducerea pedepsei pentru lucrările ştiinţifice ale persoanelor private de libertate

CartiSenatul a decis că persoanele private de libertate pot să primească o reducere a pedepsei de 20 de zile indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau invenţii.

Astfel, OUG referitoare la reducerea pedepsei a trecut de Senat în varianta Guvernului.

Raportul Comisiei juridice, care adoptase un amendament prin care persoanele private de libertate primesc o reducere a pedepsei de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi nu 20 de zile indiferent de numărul cărţilor scrise în închisoare, nu a fost adoptat de Senatori.

Publicat în Diverse | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Modificarea contractului managerilor de spitale

lcCu scopul scăderii numărului de infecții nosocomiale care nu sunt raportate din cauza contractului de management, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că contractul managerilor de spitale va fi schimbat în mod semnificativ, astfel încât indicatorii de performanță să reflecte gradul de satisfacție și siguranța pacientului.

”Contractul de management va fi schimbat într-un mod semnificativ, indicatorii de performanță vor fi reformați, ca să zic așa. Măsurarea performanței unui manager va depinde, printre altele, de două elemente esențiale, și anume: satisfacția pacientului și siguranța pacientului. Siguranța pacientului cuprinde toate acele lucruri privind infecțiile nosocomiale, păstrarea unei infrastructuri adecvate în spital, a unei structuri de personal adecvate”, a spus Voiculescu.

Publicat în Sanatate, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Valoarea măsurilor asigurătorii dispuse în 2011 față de anul 2015, în creştere cu 400%

lcProcurorul general al României, Augustin Lazăr, a precizat că există o majorare semnificativă, de aproximativ 400%, privind valoarea măsurilor asigurătorii dispuse în 2011 față de anul 2015.

Acesta a menţionat că procurorii au dispus în mod continuu măsuri asigurătorii menite să contribuie eficient la recuperarea prejudiciilor săvârșite prin infracțiuni, îndeplinind toate cerințele legale pentru valorificarea bunurilor respective.

Augustin Lazăr a participat la deschiderea celei de-a VI-a Conferințe Pan-Europene a Oficiilor Naționale de Recuperare a Creanțelor din Uniunea Europeană, organizată la București de Comisia Europeană în cooperare cu Ministerul Justiției și Agenția Națională pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate.

Șeful Ministerului Public a precizat că toate aceste majorări demonstrează cu claritate interesul deosebit al procurorilor pentru activitatea de recuperare a bunurilor, dar și intensificarea cooperării în acest domeniu.

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi în atenţia Comisiei de Etică a Universităţii de Vest Timişoara

kovesi1Purtătorul de cuvânt al UVT, Florin Jurcă, a declarat că a început procesul de verificare a tezei de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de Comisia de Etică a Universităţii de Vest Timişoara.

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, a declarat că Consiliul Studiilor Universitare Doctorale din cadrul Universităţii a analizat punctele de vedere primite de la Şcoala Doctorală de Drept. La moment Şcoala Doctorală de Drept îşi desfăşoară activitatea şi analizează teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Procesul de votare va fi înregistrat audio-video

img_1692351_thumbs_600x440_2290201Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe site-ul instituţiei, un proiect de Hotărâre de modificare a unor acte normative privind alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, mai exact Hotărârea Guvernului nr. 636/2016 şi pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 637/2016.

Potrivit proiectului, la alegerile din luna decembrie activitatea din secţiile de votare va fi înregistrată audio-video, neîntrerupt, de la ora 21.00 şi până ce membrii biroului electoral al secţiei părăsesc locul. Întregistrarea va fi făcută de operatorul de calculator, dintr-o poziţie fixă, de la o distanţă medie, pe un cadru general.

Înregistrările vor fi puse ulterior la dispoziţia Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care le va păstra pe o perioadă de trei luni.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) urmează să fie singura instituţie abilitată să copieze înregistrările şi la împlinirea termenul de trei luni să le distrugă.

Publicat în Politic, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Decizia pe constituționalitatea proiectului de lege privind Statutul funcționarilor publici, amânată

justitie1Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru data de 26 octombrie, decizia în privința constituționalității proiectului de lege pentru modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în care unul dintre amendamente vizează reglementarea acordării, pentru personalul ANFP, inclusiv demnitarii, a unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.

La 11 iulie, Executivul a sesizat CCR cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Legii 188/1999, adoptat de Parlament în 22 iunie.

Astfel, Guvernul a solicitat instituţiei exercitarea controlului de constituționalitate asupra amendamentelor aduse acestei legi, adoptate în plenul Camerei Deputaților în calitate de cameră decizională, având mai multe obiecții.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Camera Deputaţilor a adoptat Legea avocaţilor acordându-le aşa-zisa imunitate

avocatCamera Deputaţilor a adoptat cu 237 de voturi, reprezentând unanimitatea, Legea avocaţilor care presupune introducerea unei aşa-zise imunitate pentru aceştia.

Conform documentului, se interzice ridicarea şi confiscarea acelor înscrisuri care cuprind comunicări între client şi avocatul său, dar şi înscrisurile care conţin consemnări făcute de avocat ce privesc aspecte referitoare la apărarea unui client.

O altă clauză prevăzută în lege presupune că raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă/reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală.

De asemenea, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras Levente, a fost eliminată excepţia pentru care aceste acte puteau fi ridicate sau confiscate, şi anume în situaţia în care din probe rezultă suspiciunea motivată că avocatul a comis infracţiuni în exercitarea activităţilor specifice profesiei.

Publicat în Avocati - notari - executori jud - mediatori, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Revendicările angajaţilor din penitenciare acceptate

justitie1Revendicarile angajaţilor din penitenciare au fost acceptate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi Ministerul Justiţiei, care declară că vor găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor salariale şi a condiţiilor de muncă.

În acest sens, Marius Vulpe, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), a declarat că se va pune în practică un plan de îmbunătăţire a condiţiilor de lucru, incluzând amenajări de siguranţă şi mijloace de protecţie a personalului.

Publicat în Penitenciare, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Nereguli la examenul de specialitate

Studentii-la-Medicina-vor-plati-taxe-mai-mariAnchetă de amploare după ce oficialii din Ministerul Sănătăţii au descoperit nereguli grave cu privire la organizarea examenului de specialist, cel care, odată promovat, le asigură medicilor rezidenţi dreptul la liberă practică.

După ce au luat la examinat listele cu cei care vor participa la examen în perioada 19 octombrie – 19 noiembrie, autorităţile au descoperit că arondarea unora dintre candidaţi nu era făcută după numele de familie, ci după prenume, ceea ce contravine metodologiei.

Problemele nu sunt noi, ci ele există dintotdeauna, susţin cei din sistem, care aşteaptă rezultatele controlului dispus de Ministerul Sănătăţii în urmă cu 2 zile.

80% din cei care susţin examenul de specialist îl promovează. „A scădea sub un anumit nivel nu-şi poate permite nimeni. Trebuie să te gândeşti, ca şef de comisie, că îi dai certificat de specialist unui om care va ajunge să trateze bolnavi. Nu poţi fi medic specialist de nota cinci sau şase”, a precizat academicianul Ioanel Sinescu.

Însă înainte de a ajunge la examenul de specialitate, candidaţii sunt nevoiţi să dea rezidenţiatul. În 2016, concursul naţional va redeveni unul centralizat, cu subiecte unice, cu repartizare unică pe ţară.

În acest an, au fost scoase la concurs peste 3.000 de locuri pentru absolvenţii de medicină, 240 pentru cei de medicină dentară şi 126 pentru absolvenţii de farmacie.

Concursul se desfăşoară în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. O noutate pentru acest an este introducerea unor specialitati noi – cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică şi microbiologie clinică.

Publicat în Sanatate, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Dreptul la asistență judiciară în cadrul proceselor penale

justitie1Consiliul Europei a prezentat acordul său final în ceea ce privește directiva privind dreptul la asistență judiciară al cetățenilor suspectați sau acuzați de o infracțiune și al celor care fac obiectul unui mandat european de arestare.

Astfel că au fost stabilite norme minime referitoare la dreptul la asistență judiciară al persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, care sunt private de libertate, precum și într-o serie de alte situații, care au ca scop contribuirea la o justiție accesibilă tuturor.

Pentru stabilirea dreptului la asistență judiciară, țările UE vor fi în măsură să utilizeze criteriul stării materiale și criteriul temeiniciei.

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Pedepse mai mari pentru autorii de fapte de violenţă în familie

violenta-domestica-abuz-familie-copii1Un grup de deputaţi şi senatori liberali au depus în Senat o propunere legislativă care prevede majorarea pedepselor pentru cei care comit acte de violenţă în familie.

„Soluţia legislativă pe care o propunem, de modificare a articolului 199 din Codul Penal, vizează sporirea protecţiei penale acordate vieţii familiale prin majorarea cu jumătate a cuantumului pedepselor aplicate pentru săvârşirea de fapte cu violenţă în familie. În concret, se vor majora cu jumătate minimul şi maximul special pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte sau omor”, explică iniţiatorii.

O altă propunere legislativă a fost depusă la Senat de către deputatul Remus Cernea, pentru modificarea aceluiaşi articol din Codul Penal, prin care solicită eliminarea prevederii potrivit căreia o împăcare duce la înlăturarea răspunderii penale.

„Prezenta propunere legislativă îşi propune să elimine din Codul Penal această posibilitate care permite ca agresorii să fie exoneraţi de răspundere penală în cazuri de violenţă în familie”, menţionează Remus Cernea.

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Cerere de urmărire penală pe numele Elenei Udrea trimisă la Camera Deputaţilor

images (15)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat că  procurorul general a trimis la Camerei Deputaţilor cererea DNA de urmărire penală a Elenei Udrea, fost ministru al Turismului şi membru al Camerei Deputaţilor.

Elena Udrea este pusă sub acuzare pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, şi anume colectarea sumelor de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

 

Publicat în Curat murdar, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Legea Big Brother, constituţională

images-23Curtea Constituţională a României (CCR) a respins excepţiile de neconstituţionalitate la Legea Big Brother care stabileşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Actul normativ prevede că datele de trafic cu privire la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor fi şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării.

Astfel, cea mai importantă şi contestată prevedere stabilieşte că, la cererea instanţelor de judecată sau la cererea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii de reţele electronice destinate publicului pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile cu privire la protecţia informaţiilor cu caracter personal.

Din anul 2009 au fost promovate mai multe variante ale legii privind datele personale – aşa-numita Legea Big Brother – acestea fiind însă respinse de CCR pe motiv că încalcă drepturile şi libertăţile individului.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Dispozițiile care permite Ministerului Sănătății să acorde stimulente financiare lunare constituționale

images (15)Sesizarea Guvernului privind neconstituționalitatea unor dispoziții ale legii care permite Ministerului Sănătății să acorde stimulente financiare lunare a fost respinsă de Curtea Constituțională a României (CCR).

„În urma deliberării, cu unanimitate de voturi, Curtea a respins obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile art. I din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în raport de criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României”, se precizează CCR.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor care se vor publica în Monitorul Oficial al României.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Senatorii şi deputaţii trimişi în judecată sau condamnaţi excluşi din conducerea Camerelor

parlamentul_romaniei1_38373400În cazul în care senatorii şi deputaţii vor fi trimişi în judecată sau condamnaţi, precum şi cei găsiţi în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate, e posibil ca să nu mai poată ocupa funcţia de membru în Biroul Permanent al Camerelor, să fie şefi de comisie parlamentară sau de anchetă în forul legislativ.

Aceste prevederi sunt incluse într-un proiect de lege, pentru completarea art.31 al Legii 96/2006 – privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, depus la Parlament de senatorul ALDE Vasile Nistor.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

CCR a amânat pronunţarea unei soluţii în cazul Legii privind darea în plată

constitutionalPlenul Curţii Constituţionalea amânat pentru 27 octombrie pronunţarea unei soluţii în cazul celor 33 de sesizări privind neconstituţionalitatea Legii privind darea în plată.

Decizia a fost luată în contextul în care au fost făcute memorii de către mai multe părţi din dosare.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit a intrat în vigoare pe 13 mai.

Băncile au anunţat încă de atunci că vor contesta legea dării în plată la CCR şi au majorat avansurile pentru creditele ipotecare clasice.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din OUG privind atribuirea contractelor de achiziţie publică

ccrÎn Monitorul Oficial nr. 804 din 12 octombrie a fost publicată Decizia nr. 476/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile art. 271^1 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 34/2006 care au următorul cuprins:

(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia. Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Modificări importante la statutul magistraților și al membrilor CSM

dosareMinisterul Justiţiei a elaborat recent un proiect de act normativ prin care sunt prevăzute modificări substanțiale pentru judecători și procurori, pentru organizarea judiciară din România, dar și pentru membrii CSM.

Astfel, actul normativ care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor este Legea nr. 303/2004, în privința căruia proiectul propune următoarele modificări:

  • introducerea mai multor situații de incompatibilitate;
  • statutul auditorilor de justiție;
  • judecătorii stagiari vor putea participa și la alte tipuri de cauze;
  • foștii magistrați vor putea reveni în magistratură fără concurs, în următoarele condiții: dacă au ocupat minim 10 ani funcţia de judecător sau procuror, nu au fost sancţionați disciplinar, nu au avut abateri de la Codul deontologic, au avut numai calificativul ”foarte bine” la toate evaluările şi și-au încetat activitatea din motive neimputabile;
  • perioada în care se realizează evaluarea profesională se modifică și va fi diferențiată pe vechime;
  • se modifică procedurile de promovare în funcție;
  • mandatele pentru funcțiile de conducere la instanțe și parchete vor fi de patru ani;
  • magistrații vor fi obligați să se prezinte la expertiza pentru identificarea bolii psihice de care suferă;
  • toate examenele/concursurile pentru personalul asimilat se vor organiza prin INM.
Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Organizare judiciara, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală

instantaLa 11 octombrie 2016, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală (DIICOT) au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor B. H., B. R. A., T. I., G. M., C. C. şi I. A. pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Astfel, în cauză au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 61.340.732 lei (echivalentul a 13.631.273 euro).

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, dar şi de prezumţia de nevinovăţie.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Serviciile de ambulanţă pot avea probleme serioase ascunse, consideră Raed Arafat

medicinafamilieServiciile de ambulanţă pot avea probleme serioase ascunse, consideră Raed Arafat, adăugând că este normal să existe un mecanism care să controleze respectarea anumitor reguli.

Precizarea vine în urma declaraţiilor preşedintelui Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale, Cristian Hotoboc, potrivit cărui ambulanţele private nu pot fi trase la răspundere pentru că nu sunt primite în acelaşi sistem în care îşi desfăşoară activitatea SMURD.

Cei de pe ambulanţele private operează doar pe nişte cazuri foarte uşoare în general. Şi tot ce înseamnă sistem de urgenţă este operat de SMURD. Atâta timp cât nu li s-a permis să intre în sistemul de urgenţă real alături de SMURD , nici nu are cum să-i tragă la răspundere„, a spus Cristian Hotoboc.

Totodată, Raed Arafat susţine că sistemul public nu este operat de SMURD, SMURD fiind de fapt parte a sistemului public aparţinând Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Sănătăţii.

„Ce acreditează domnul Hotoboc prin afirmaţia că ‘ar trebui să existe un sistem unic care include şi privatul’ este exact ce s-a încercat să se facă de-a lungul anilor trecuţi. Astfel, sectorul privat ar accesa fondurile publice să le împartă cu sectorul public, care şi aşa este finanţat la limită. Nu înţeleg însă prin ce mecansim urmează să fie degrevat bugetul de stat prin introducerea privatului, singura metodă la care mă gândesc fiind punerea cetăţenilor la plata suplimentară”, mai arată Raed Arafat.

Publicat în Sanatate, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

CCR: Legea privind dezincriminarea conflictului de interese pentru aleşi, neconstituţională

constitutionalLa 11 octombrie 2016, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, sesizare formulată de un număr de 99 de deputaţi.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, are următorul conţinut normativ: „(11) Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar„.

În urma deliberării, cu majoritate de voturi, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că Legea pentru interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională în integralitatea sa.

Publicat în Politic, Ştiri | Etichetat , | Lasă un comentariu

Analiza sesizărilor privind neconstituționalitatea legii privind darea în plată

coduri-vrancea_2Un număr de 33 de sesizări privind neconstituționalitatea legii privind darea în plată, formulate în special de băncile comerciale, vor fi analizate de Curtea Constituțională a României (CCR). 20 de sesizări privind excepția de neconstituționalitate se referă doar la unele articole din Legea 77/2016.

Reamintim că pe 13 mai a intrat în vigoare Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit.

Sesizările formulate se referă: la aplicarea legii atât asupra contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a dării în plată, cât şi asupra contractelor încheiate după această dată; la articolele care stabilesc paşii de urmat pentru deschiderea unei proceduri de dare în plată, precum şi cu privire la criteriile de eligibilitate.

Publicat în Domeniul financiar - bancar, Organizare judiciara, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Dezbatere asupra proiectului de modificare şi completare a legilor justiţiei

shutterstock_269974391-300x200Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare şi completare a legilor justiţiei, conform căruia procurorii şi judecătorii care vor face parte din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar putea să continue să judece sau să facă anchete.

În proiectului de modificare a legii privind Consiliul Superior al Magistraturii se arată că „preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror. Judecătorii şi procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii continuă să desfăşoare activitatea de judecător, respectiv de procuror sau, după caz, să exercite funcţiile de conducere la instanţe sau parchete. Prevederile prezentului articol nu se aplică membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Judecătorul Bogdan Mateescu susţine că iniţiativa legislativă este una bună întrucât membrul CSM rămâne conectat la realităţile sistemului, chiar în interiorul lui, nu devine străin de realităţile judiciare, ci dimpotrivă este în mijlocul lor.

De asemenea, prin acest proiect se propune ca Consiliul să fie cel care face propunerile pentru funcţiile de conducere de la nivelul parchetelor, iar mandatele şefilor de parchete să fie de patru ani şi nu de trei, ca în prezent.

Până la data de 11 noiembrie, proiectul se va afla în dezbatere publică.

Publicat în Organizare judiciara, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Deputatul Adrian Gurzău sub control judiciar

Cei+trei+%C5%9Fefi+din+Poli%C5%A3ia+Bistri%C5%A3a-N%C4%83s%C4%83ud+nu+au+sc%C4%83pat+de+arestarea+preventiv%C4%83_480199
Deputatul PMP Adrian Gurzău a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
, după ce Instanţa Supremă a respins astăzi cererea procurorilor DNA de arestare preventivă. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău, fiind acuzat de trafic de influenţă în dosarul Carpatica Asigurări pentru că s-ar fi angajat să-şi exercite influenţa la nivelul membrilor Autorităţii de Supraveghere Financiară în schimbul parafării unui contract de 270.000 de euro plus TVA.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie-noiembrie 2015, Adrian Gurzău, deputat şi administrator al unei firme şi Angela Toncescu, la momentul respectiv membru, apoi preşedinte al Carpatica Asig, s-ar fi înţeles asupra întocmirii fictive a unui contract de prestări servicii între firma parlamentarului şi societatea de asigurări.

Publicat în Asigurari sociale, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Audit al performanței managementului general al privatizării la instituțiile implicate în acest proces

privatizareCurtea de Conturi a inițiat un audit al performanței managementului general al privatizării în cadrul căruia se urmărește și clarificarea situației veniturilor obținute din acest proces, se arată într-un răspuns dat de instituție la o cerere a deputatului PNL Andreea Paul cu privire la sumele încasate de stat din privatizări.

„Cu privire la solicitarea dumneavoastră de a vă pune la dispoziție sumele totale și anuale încasate la bugetul României în ultimii 26 de ani, dar și lista exhaustivă a activelor statului privatizate și a sumelor aferente colectate vă comunicăm că nu deținem informații care să ofere o astfel de imagine. În această situație, au fost solicitate informații de la principalele entități implicate în privatizare”, a precizat Curtea de Conturi.

Potrivit datelor publicate de Andreea Paul, în urma răspunsurilor primite, în perioada 2000 — iulie 2016, Ministerul Finanțelor Publice a virat 21,6 miliarde de lei, în contul deschis la Trezoreria Statului pentru sumele rezultate din vânzarea pachetelor de acțiuni deținute de stat.

Totodată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, succesoarea din anul 2012 a fostei Autorități pentru Valorificarea Activelor Statului, a informat că a încasat 14,4 miliarde lei din contractele de privatizare pe care le-a derulat, iar Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (DPAPS), instituția succesoare din anul 2014 a Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, a precizat că statul român a încasat peste 4,7 miliarde lei din privatizări, din anul 2003 până în prezent, din contractele monitorizate de către acest Departament.

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

CSM va verifica acuzaţiile Ministrului Justiţiei referitoare la pensiile magistraţilor

consiliu-magistraturaÎn urma acuzaţiilor preşedintelui UNJR, Dana Gârbovan, la adresa ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pentru răspâdirea informaţiilor neverificate privind pensiile magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va cere de la Casa de Pensii detalii suplimentare de la Casa Naţională de Pensii în ceea ce priveşte acestea.

Conform celor transmise prin intermediul paginii sale de facebook, Raluca Prună, a menţionat că şi-ar fi dorit să se fi discutat „transparent” în Memorandum despre veniturile salariale ale magistraţilor.

„Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în Bucureşti, de exemplu). Chiar şi pentru magistraţi pensionari acum trecuţi în avocatură – never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toţi cei detaşaţi din altă localitate (inclusiv membrii CSM). (. . .) Aş mai fi visat că memorandumul să vorbească despre efectele discreţionare ale legii penale – imunităţi şi ridicarea lor diferită în cazuri similare, pe limba celor necomplicaţi”, a comunicat Raluca Prună.

Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Pensii, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Proiect: Supravegherea prin brăţară electronică la domiciliu

DETINUTIPreşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a iniţiat o propunere legislativă potrivit căreia judecătorul ar putea dispune măsuri alternative de executare a pedepsei privative de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Măsura se poate aplica pentru condamnarea la pedeapsa de până la 2 ani închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie. Măsura nu se aplică pentru condamnările privative de libertate aplicate pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de serviciu, pentru infracţiuni de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, cât şi persoanelor aflate în stare de recidivă„, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

O altă măsură alternativă care poate fi dispusă de judecător este cea de executare fracţionată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat.

Măsura dată se poate aplica pentru condamnarea la pedeapsa de până la 3 ani închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.

Publicat în Drept penal, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual

justitie-lege-magistrat-instanta-judecataÎncepe judecata pe fond în dosarul în care Liviu Dragnea şi fosta sa soţie Bombonica Prodana, sunt acuzaţi de instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual. În acest sens judecătorii au decis că instanţa a fost sesizată în mod legal de procurori şi se dispune începerea procesului, iar hotărârea nu este definitivă.

Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, fosta sa soţie Bombonica Prodana, dar şi Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii în sumă totală de 108.612 lei.

Publicat în Curat murdar, Salarizare, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Prelungirea controlului judiciar este neconstituţională fără citarea şi audierea inculpatului

lcCurtea Constituţională a României (CCR) a decis că desfăşurarea procedurii prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar fără citarea şi audierea inculpatului este de natură a-i încălca acestuia dreptul la apărare.

Astfel, cu majoritate de voturi, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215*1 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin.(1) şi alin.(3) teza întâi din Codul de procedură penală.

De asemenea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215*1 alin.(5) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu