Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern

imagesjurConform unui comunicat de presă, în urma dezbaterilor din mass-media legate de unele prevederi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi pentru evitarea oricăror speculaţii, Serviciul Contencios Constituţional va evalua oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale a României (CCR) de către Avocatul Poporului referitor la legea care interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern.

Săptămâna trecută, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că partidul nu va modifica legea care îi interzice să fie premier, menţionând că un act normativ nu se poate modifica şi publica în Monitorul Oficial în trei zile.

Totodată, şeful statului a declarat că legea care interzice unor persoane condamnate penal să facă parte din Executiv, care ar putea fi atacată de Avocatul Poporului la CCR, este „o chestiune secundară”, fiindcă a anunţat „criteriile de integritate pe care trebuie să le respecte viitorul premier înainte de alegeri”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s