Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că restricţionarea termenului de familie în legea fundamentală „ar fi un lucru intolerant”.
„A avea o definiţie restrictivă a familiei tradiţionale ar fi un mod netolerant. Face parte din identitatea cuiva modul în care alege să trăiască, aşa cum identitatea mea e de român, cred că pot avea o identitate care ţine de identitatea mea sexuală. Rostul legii e să protejeze toţi cetăţenii, eu cred că suntem o democraţie matură”, a declarat Prună.
Ea a adăugat că legea trebuie să protejeze toţi cetăţenii şi toate cuplurile, fie ele homosexuale sau heterosexuale.
De asemenea, ministrul Justiţiei a mai opinat că societatea s-a schimbat şi că este inevitabil ca românii să discute în primul rând, izolarea nefiind benefică.
doamna Pruna are alta definitie pentru democratie, in opinia mea. definitia domniei sale, este de fapt ca statul reprezentat de elite politice sa decida pentru restul, prin impunerea unor legi pe care majoritatea nu le vrea. media va pune umarul, pentru a se lasa impresia ca majoritari sunt de fapt minoritarii