Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în perioada septembrie – octombrie2016 au avut loc mai multe investigaţii din oficiu sau pe baza plângerilor şi sesizărilor primite, în urma cărora au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.
Astfel, mai multe bănci şi instituţii financiare nebancare au fost sancţionate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Amenzile aplicate de ANSPDCP s-au ridicat până la 25.000 de lei, pentru faptul că au raportat date negative la Biroul de Credit fără respectarea drepturilor legale ale clienţilor.
În acelaşi timp, ANSPDCP a sancţionat o serie de companii pentru nerespectarea reglementărilor în privinţa datelor cu caracter personal.