Ministerul Justiţiei a elaborat recent un proiect de act normativ prin care sunt prevăzute modificări substanțiale pentru judecători și procurori, pentru organizarea judiciară din România, dar și pentru membrii CSM.
Astfel, actul normativ care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor este Legea nr. 303/2004, în privința căruia proiectul propune următoarele modificări:
- introducerea mai multor situații de incompatibilitate;
- statutul auditorilor de justiție;
- judecătorii stagiari vor putea participa și la alte tipuri de cauze;
- foștii magistrați vor putea reveni în magistratură fără concurs, în următoarele condiții: dacă au ocupat minim 10 ani funcţia de judecător sau procuror, nu au fost sancţionați disciplinar, nu au avut abateri de la Codul deontologic, au avut numai calificativul ”foarte bine” la toate evaluările şi și-au încetat activitatea din motive neimputabile;
- perioada în care se realizează evaluarea profesională se modifică și va fi diferențiată pe vechime;
- se modifică procedurile de promovare în funcție;
- mandatele pentru funcțiile de conducere la instanțe și parchete vor fi de patru ani;
- magistrații vor fi obligați să se prezinte la expertiza pentru identificarea bolii psihice de care suferă;
- toate examenele/concursurile pentru personalul asimilat se vor organiza prin INM.