Un protocol privind stabilirea unor măsuri de natură organizatorică necesare efectuării cu celeritate a activităţilor de urmărire penală în cauzele care au ca obiect încălcări ale drepturilor omului în perioada regimului comunist din România a fost încheiat în data de 3 octombrie 2016 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin domnul Procuror General Augustin Lazăr, și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), prin domnul președinte executiv Radu Preda.
Obiectul Protocolului vizează, în principal, accesul la datele, documentele, mărturiile şi rezultatele obţinute de cele două părţi în activitatea desfăşurată, referitoare la abuzurile şi încălcările drepturilor omului în perioada regimului comunist din România, în condiţiile legii.
Documentul a fost semnat de procurorul general Augustin Lazăr și președintele executiv al IICCMER, Radu Preda.