Victor Ciorbea, a avut o întâlnire cu reprezentanţii a două asociaţii de magistraţi cu privire la salarizare, în special despre nemulțumirile acestora față de OUG nr. 43/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Textul criticat de asociații prevede că „pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti”, și prin urmare doresc ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională (CCR).
„În plus, persoanele care au obţinut anterior recunoaşterea unor iindemnizaţii mărite prin hotărâre judecătorească, vor continua să primească sume mai mari decât colegii lor, aflaţi în situaţii similare, dar care nu au obţinut astfel de hotărâri, scopul legislaţiei în discuţie, indicat în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, de a egaliza veniturile la muncă egală, fiind astfel ratat complet”, se menționează în comunicat.
Astfel, pentru a-și forma o opinie, Victor Ciorbea va discuta cu mai multe ministere şi organizaţii sindicale.