Retragerea titlului de doctor în cazul lui Gabriel Oprea, a fost propusă de Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
Preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu, a declarat că decizia de retragere a titlului de doctor domnului Gabriel Oprea, pentru lucrarea de doctorat „Procedura plângerii prealabile”, susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu, a fost luată de cei în jur de 35 de membri ai Comisiei.
Pe de altă parte fostul vicepremier Gabriel Oprea anunţă că va contesta verdictul de plagiat al CNATDCU şi că a respectat normele academice şi legale în vigoare în anul 2000.