Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare a respins contestaţia fostului premieri, Victor Ponta, la decizia de retragere a titlului de doctor.
„Consiliul general al CNATDCU s-a pronunţat cu 37 de voturi din 47 pentru respingerea contestaţiei. Cu alte cuvinte, decizia consiliului general menţine raportul comisiei de analiză a sesizării, care constată plagiatul tezei de doctorat şi propune retragerea titlului de doctor„, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.
Potrivit legislaţiei în vigoare, Victor Ponta va putea contesta la instanţă decizia de retragere a titlului de doctor.