Verificări la programele informatice din toate instituțiile publice

informaticaCorpul de Control al premierului a demarat controale în toate instituțiile publice. Astfel, sunt vizate toate programele informatice cumpărate în ultimii 3 ani.

Controlul se desfăşoară în condițiile în care, în urmă cu câteva săptămâni, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, sesiza DNA în legătură cu achiziția de softuri pentru gestionarea fondurilor europene.

Prin urmare, se vor efectua controale la achizițiile făcute în ultimii doi-trei ani. Sunt controlate prețurile la care au fost cumpărate aceste programe informatice, modul în care au fost cumpărate, dacă a existat trafic de influență, dacă au fost respectate procedurile de achiziție.

De asemnea, vor fi verificate achizițiile de softuri din toate instituțiile publice din țară, inclusiv cele făcute la Guvern și la ministere.

Cristian Ghinea a precizat că multe dintre sistemele informatice utilizate de stat au fost create de firme private, doar că acestea nu au oferit autorităţilor şi codul-sursă. Prin urmare, deşi programele au fost achitate din bani publici, statul nu e proprietarul lor și nu poate opera modificări în programe.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s