Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că sancţiunea nedepunerii motivelor de apel nu este respingerea căii de atac, ca fiind tardivă, aşa cum în mod greşit a susţinut recurenta, ci împiedicarea apelantului de a invoca la judecata în apel motive noi, care nu au fost avute în vedere de prima instanţă, așa cum rezultă din prevederile art. 292 alin. (2) C.proc.civ. (art. 478 alin. 2 NCPC).

Astfel, prin Decizia nr. 999 din 3 aprilie 2015 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în revendicare, alegerea domiciliului procesual este supusă dispoziţiilor art. 93 C.proc.civ, iar schimbarea acestuia trebuie adusă la cunoştinţa instanţei şi a părţii adverse, sub sancţiunea neluării în seamă, conform dispoziţiilor art. 98 din acelaşi cod.

Prin urmare, dacă prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat domiciliul procesual în vederea comunicării actelor de procedură la sediul cabinetului de avocatură, aceștia sunt ținuți a respecta obligaţiile impuse de art. 98 C.proc.civ. şi în situaţia în care pe parcursul judecăţii contractul de asistență juridică încetează.

Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 297 alin.(1) C.proc.civ, în forma anterioară modificărilor aduse prin dispozițiile art. XXII din Legea nr.202/2010, apreciind că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în condițiile în care tribunalul a examinat şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată, expunând considerente care ţin de examinarea fondului, în raport de situaţia de fapt relevată la judecata în primă instanţă. Sub incidenţa acestui text legal intră, de exemplu, situaţiile în care prima instanţă, admiţând în mod greşit o excepţie cu caracter dirimant, nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecăţii sau situaţiile în care aceasta a omis a se pronunţa asupra vreunei cereri cu care a fost legal învestită.

Astfel, împrejurarea că, pe baza probatoriului suplimentar administrat în apel, instanța a reţinut o altă situație de fapt decât cea reținută de tribunal, nu înseamnă că fondul cauzei nu a fost cercetat de prima instanță, și cum curtea de apel, ca instanţă de control judiciar, are şi competenţa de a devolua, în condiţiile legii, fondul cauzei, poate reţine o altă situaţie de fapt, făcând însă propria analiză a raportului juridic dedus judecăţii. Ca atare, este nelegală soluţia de desfiinţare parţială a sentinţei pentru ca prima instanţă să purceadă la cercetarea fondului în raport de noua situaţie de fapt.