Curtea Constituţională (CCR) judecă sesizarea depusă de PSD la legea privind dezincriminarea conflictului de interese, dar şi pe cea a preşedintelui Klaus Iohannis la actul care prevede că aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu-şi pierd mandatul.
Astfel, legea care stabileşte că aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de data 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese a fost atacată la CCR de 98 de deputaţi.
Motivele invocate de iniţiatorii sesizării sunt:
– legea ”ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie’‘ fiindcă actul normativ introduce o interpretare cu privire la conflictul de interese.
– legea ”are efecte retroactive încălcând principiul neretroactivităţii legii consacrat de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituţia României: <<Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile >>”;
– actul în cauză asigură o clauză de impunitate retroactivă fiind o <<subtilă dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie>> pentru parlamentarii care au angajat rude înainte de data la care a intrat în vigoare această interdicţie prevăzută de art. 38 alin (11) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, aceştia nemaiputând fi traşi la răspundere juridică penală şi civilă.