Liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, plasat în arest la domiciliu

images (5)Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie a fost plasat în arest la domiciliu de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti. Acesta a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au efectuat percheziţii la 45 de adrese din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, printre care şi casa liderului Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

Conform rechizitoriului procurorilor, „în perioada 2009 – 2013, în contabilitatea mai multor societăţi comerciale active, având ca principale obiecte de activitate construcţii, comerţ cu materiale feroase şi comerţ îmbrăcăminte –încălţăminte, au fost înregistrate achiziţii/prestări de servicii fictive, provenind de la un număr de 10 societăţi cu comportament de tip fantomă, înfiinţate în acest sens, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind evaluat la suma de circa 8(opt) milioane lei (echivalentul sumei de aprox. 1,8 milioane Euro), constituind impozit pe profit şi TVA de plată”.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s