Conform prevederilor cuprinse într-un proiect de lege depus la Senat, candidaţii la funcţia publică de primar, condamnaţi după preluarea mandatului, ar putea fi obligaţi să suporte – singuri, în situaţia unei candidaturi independente sau în solidar cu partidul/alianţa politică sau electorală care îl propune, toate costurile generate de organizarea alegerilor anticipate.
Potrivit proiectului de lege, candidatul la funcţia publică de primar face obiectul unor proceduri judiciare penale ori se găseşte în stare de incompatibilitate sau conflict de interese constatat de ANI, va indica în declaraţia pe propria răspundere infracţiunile pentru care este urmărit penal şi stadiul urmăririi penale/judecăţii şi/sau obiectul constatărilor ANI.
De asemenea, partidul sau alianţa politică/electorală care au propus candidatul vor avea obligaţia să prezinte o declaraţie semnată de liderul partidului sau persoanele împuternicite să reprezinte alianţa, prin care să confirme că au cunoştiinţă de situaţia juridică a candidatului şi se obligă să suporte toate costurile generate de alegerile anticipate cu candidatul propus, în situaţia în care acesta va fi condamnat.