-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte
Arhiva zilnică: 23 mai 2016
Refuzul justificat al încheierii contractului de vânzare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 1669 alin. (1) C. civil, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate … Continuă lectura
Asistenţa juridică la nivel comunitar
Dreptul la asistență juridică permite celor care nu au suficiente resurse financiare să facă față costurilor unui proces , să fie reprezentați juridic. Sisteme de asistență juridică există în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), atât în procesele civile, … Continuă lectura
Tăriceanu nemulţumit de modificările aduse Codurilor penal şi de procedură penală
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că discuţiile cu privire la o moţiune de cenzură la adresa Guvernului ar putea fi reluată după data de 5 iunie, afirmând că Guvernul a profitat de campania electorală pentru a modifica ”pe … Continuă lectura
Dezbateri privind proiectul de modificare a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrunită în ședință la 20 mai 2016, a analizat situația creată ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea … Continuă lectura
Publicat în Avocati - notari - executori jud - mediatori, Ştiri
Etichetat avocat, egalitate, imunitate
Lasă un comentariu
CPP: Procurorul poate solicita de la bănci datele financiare ale unei persoane, fără aprobarea unui judecător
Potrivit unei ordonanţe de modificare a Codului de Procedură Penală adoptată de Guvern, procurorul poate cere de la bănci datele financiare ale unei persoane, fără aprobarea unui judecător. Unii avocaţi, dar şi un ONG, susţin că măsura este neconstituţională. Astfel, avocaţii … Continuă lectura
Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri
Etichetat cod de procedură penală, constitutie, control judiciar, ONG, procuror
Lasă un comentariu
Petru Pitcovici, comisar şef în cadrul DGA, a fost arestat într-un dosar de trafic de droguri
Comisar şef în cadrul DGA, Petru Pitcovici a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care procurorii DIICOT îl acuză de trafic internaţional de droguri de mare risc, finanţarea şi favorizarea făptuitorului. În perioada 11-19 … Continuă lectura
Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri
Etichetat DGA, DIICOT, procuror, trafic de droguri
Lasă un comentariu
Peste 6.600 de bunuri culturale, recuperate de polițiști
În primele 4 luni ale acestui an, Poliţia Română a derulat o serie de acţiuni pentru protejarea patrimoniului cultural național, ceea ce au dus la constatarea a circa 200 de infracțiuni comise și recuperarea a peste 6.600 de bunuri culturale. Astfel, … Continuă lectura
Publicat în Bunuri - retrocedari - exproprieri, Ştiri
Etichetat bunuri arheologice, comunicat, IGPR, infracțiune, patrimoniu
Lasă un comentariu
APADOR-CH protestează față de modul în care Guvernul a modificat legislația penală
Asociaţia APADOR-CH protestează față de modul în care Executivul a modificat legislația penală, printr-o OUG „ținută cu strictețe la secret” până în momentul adoptării, și crede că, sub pretextul armonizării codurilor cu ultimele decizii ale Curţii Constituţionale, Guvernul a introdus în act „modificări periculoase celor … Continuă lectura
Publicat în Drept penal, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri
Etichetat CCR, cod de procedură penală, constitutie, procuror
Lasă un comentariu