Prescripţia acţiunii în despăgubiri în cazul unui accident de circulaţie

dr

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei chestiuni de drept ce prevede data de la care curge prescripţia acţiunii în despăgubiri în cazul unui accident de circulaţie.

Coloborând dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 998-999 C.civ.  data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune în cazul stabilirii răspunderii civile delictuale pentru fapta unei persoane care a cauzat alteia un prejudiciu printr-un accident de circulaţie  soldat cu decesul unei persoane, este momentul la care partea ce pretinde despăgubirile a cunoscut existenţa prejudiciului şi persoana vinovată.

Înalta Curte a precizat că, dreptul material la acţiune, în mod obiectiv nu putea să aibă ca punct de plecare data producerii accidentului, pentru că acesta intervine numai după ce persoane calificate, prin măsuri şi mijloace ştiinţifice pot preciza cu certitudine modalităţile de producere a accidentelor de circulaţie, vinovăţii cât şi persoanele răspunzătoare. În aceste condiţii, data curgerii prescripţiei nu poate fi cea a producerii accidentului, ci numai data cunoaşterii concluziilor organelor de specialitate, ca rezultat al cercetării penale finalizate cu sesizarea instanţei penale, care stabileşte autorul şi culpa sa în determinarea faptului prejudiciabil.

Astfel, după ce s-au stabilit persoanele vinovate şi s-au prezentat concluziile organului de cercetare penală începe să curgă şi termenul de prescripţie a acţiunii în despăgubiri. Persoană interesată să obţină despăgubiri trebuie să ţină seama de acest aspect şi să solicite până la finalul termenului acest drept, în caz contrat riscă ca acţiunea lui să fie inadmisibilă pe motivul prescriptibilităţii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Domeniul justitiei, Drept penal, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s