Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit comunicatului, în interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) şi (3) şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată,  în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi, ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit, sau de către debitor.

Cu alte cuvinte, executorul judecătoresc nu poate fi obligat să plătescă cheltuielile de judecătă dacă: a renunţat la cererea de validare a propririi sau cererea a fost respinsă, în cazul în care debitorul sau terţul poprit şi-a îndeplinit obligaţiile.

Coloborând prevederile legislative,  atribuţiile executorilor judecătoreşti prevăzute în art. 7 din Legea 188/2000 cu dispoziţiile Codului de procedură civilă putem deduce de ce s-a ajuns la această soluţie. Codul de procedura civilă, în art. 406 alin.(3), prevede faptul că renunţarea la judecată după comunicarea cererii de chemare în judecătă duce la posibilitatea ca reclamantul să suporte cheltuielile pe care pârâtul le-a interprins de-a lungul procesului.

Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial şi potrivit art. 474 alin. 4 din Codul de procedură penală va avea efecte obligatorii.