Ghid legislativ privind contravenţiile şi infracţiunile pentru alegerile locale din iunie

formulareMinisterul Afacerilor Interne (MAI) a elaborat un ghid legislativ privind contravenţiile şi infracţiunile pe timpul campaniei şi în ziua votului. Ghidul legislativ a fost distribuit forţelor subordonate din ţară implicate în procesul de organizare şi supraveghere.

De asemenea, instituţia a publicat un buletin informativ care conţine informaţii despre ce prevede legea şi care sunt contravenţiile şi infracţiunile.

Astfel, potrivit MAI, printre infracţiunile electorale şi pedepsele pe care le riscă cel care încalcă legea se numără:
– împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
– oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase (excepţie fac bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice) în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi.;
– utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani; ş.a.

De asemenea, constituie contravenţie electorală comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare, faptă ce se sancţionează cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Ordine si liniste publica, Politic, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s