În caz de răpire internațională a minorului cetățean român extrădarea din România va fi refuzată

copilPotrivit unui proiect de lege depus la Senat, extrădarea din România va fi refuzată în caz de răpire internațională a minorului cetățean român de către unul dintre părinți care este și el cetățean român.

Extrădarea este refuzată dacă se referă la fapte pentru care legea penală română nu prevede pedepse mai mari de 3 ani închisoare sau amendă, dacă se referă la fapte pentru care legea penală a statului solicitant prevede pedepse privative de libertate al căror maxim special depășește cu peste jumătate maximul special prevăzut de legea penală română, dacă se solicită în caz de răpire internațională a minorului, iar cetățeanul român este părintele minorului care, potrivit legii române, are cetățenie română, precum și dacă în statul solicitant nu este abrogată pedeapsa cu moartea„, se arată în iniţiativa legislativă.

Proiectul iniţiat de senatorul PSD Șerban Nicolae modifică Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în International, Politic și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s