Senatorul PNL Andrei Volosevici este urmărit penal pentru luare de mită şi abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit pentru altul, într-un dosar privind finanţarea unei echipe naţionale de fotbal.
Andrei Volosevici este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a iniţiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploieşti cu o echipă de fotbal în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local – având ca obiectiv principal funcţionarea echipei de fotbal.
În acest fel, el a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei.
În acest caz mai sunt urmărite penal Maria Magdalena Mazâlu, la data faptelor secretarul municipiului Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit pentru altul şi Simona Albu, la data faptelor şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei municipiului Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.