În cadrul conferinței Bucharest International Student Model United Nations 2016, fostul ministru de externe Bogdan Aurescu le-a prezentat tinerilor participanți conceptul Curții Internaționale împotriva Terorismului, precizând că aceasta ar fi complementară instanțelor naționale, ceea ce ar duce la stimularea eforturilor la nivel național pentru combaterea acestui flagel.
„Acest concept constă în crearea unei Curți internaționale care să combată terorismul, curte cu caracter permanent, care să aibă un caracter subsidiar, din punctul de vedere al competenței, subsidiare sau complementare instanțelor naționale, ceea ce ar permite stimularea eforturilor la nivel național pentru combaterea terorismului, respectiv, complementar competenței Curții Penale Internaționale de la Haga în cazul în care o crimă de terorism se califică pentru a fi încadrată ca o crimă împotriva umanității sau o crimă de război”, a precizat Bogdan Aurescu.
De asemenea, acesta a reamintit că a lansat ideea de înființare a acestei Curți în timpul cînd a fost ministru al Afacerilor Externe.