Proiect: Aprobarea OUG 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare a Codului de procedură penală

lcCamera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind aprobarea OUG 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare a Codului de procedură penală.

Gabriela Scutea, reprezentanta Ministerului Justiției, a precizat că prevederile din actul normativ sunt necesare pentru unele clarificări cu privire la căile de atac și la competențe.

Sorin Iacoban, deputat PSD a menţionat că în proiect sunt propuse modificări la legea privind organizarea judiciară în ce privește componența unor complete de judecată, dar și atribuțiilor completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

„Au fost reintroduse în Codul de procedură penală și o serie de infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror, și ne referim la infracțiunile contra vieții, ultrajul, presiunea asupra justiției, cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura, represiunea nedreaptă, luarea de mită, darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență”, a subliniat Sorin Iacoban.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Drept penal, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s