Proiect privind hotărârile instanţelor care nu ţin cont de deciziile CCR

justitie1(1)Potrivit unei iniţiative legislative UDMR, se propune completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin introducerea unui nou articol care prevede că „deciziile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept„.

Dezbaterea proiectului de lege, aflat pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Senat a fost amânată marţi, 15 martie, din lipsă de cvorum, discuţiile urmând să fie reprogramate.

Iniţiativa mai stabileşte că, în 10 zile de la primirea comunicării unei decizii a CCR, Ministerul Justiţiei elaborează proiectul de modificare a actului normativ constatat ca fiind neconstituţional şi îl înaintează Guvernului, iar proiectul poate fi trecut pe ordinea de zi a primei şedinţe de Guvern.

Scopul proiectului legislativ este de a urgenta punerea în acord a legislaţiei cu deciziile judecătorilor CCR, dar şi de a introduce o prevedere clară a nulităţii absolute a deciziilor luate prin desconsiderarea deciziei CCR, protejând astfel cetăţeanul de posibile neglijenţe sau abuzuri ale unor magistraţi, arată iniţiatorii în expunerea de motive.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Politic, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s