Modificări în domeniul sănătăţii – Proiect

medic rezident(1)Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, a fost publicat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerul Sănătății.

Schimbările preconizate se referă la modificarea art. 224 alin. (2) lit. g), art. 225 lit. c) și art. 266 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare astfel încât, să se creeze cadrul legal pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice cu venituri din pensie mai mici de valoarea, întregită prin rotunjire în plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv.

De asemenea proiectul prevede ca persoanele asigurate să își poată schimba medicul de familie ales și înainte de termenul de 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia.

Modificările se referă şi la colectarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate ce se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar în luna curentă (data la care se solicită emiterea cardului european) plata contribuției se realizează pentru luna anterioară, iar transmiterea datelor de către ANAF către CNAS se realizează lunar, este necesară reglementarea prevederilor în sensul raportării refuzului de eliberare a cardului european, la calitatea de asigurat a persoanei. Totodată se stabileşte că durata de valabilitate a cardului european să fie de 1 an de la data emiterii faţă de 6 luni în prezent, pentru a asigura accesul la servicii medicale pentru asiguraţii aflaţi în şedere temporară pe teritoriul unor state membre UE, al unui stat aparţinând SEE sau Confederaţiei Elveţiene.

Se reglementează faptul că prin intermediul cardului național de asigurări sociale de sănătate se face dovada calității de asigurat, precum și faptul că acesta este un instrument în procesul de validare a serviciilor medicale acordate asiguraţilor; astfel încât din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate să fie decontate numai serviciile efectiv acordate şi pentru care asiguratul s-a prezentat la furnizorul de servicii medicale.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sanatate, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s