Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu a anunţat că, începând cu data de 10 martie, vor fi derulate controale încrucișate în toate spitalele din țară.
Conform declaraţiilor, controalele ar urma să fie făcute de specialiști din două județe în al treilea județ. „Pregătim cu mare atenție aceste controale încrucișate, compartimentele de control, integritate sunt alături de noi”, a precizat ministrul.
Ministrul a menţionat că se gândește la instituirea unor registre în care să se marcheze cazurile de boli transmisibile, dar și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienţi.