Difuzarea zilnică a informaţiilor ştiinţifice şi tehnologice la televiziuni ar putea fi obligatorie

copii-televizor

Potrivit unui proiect de lege, adoptat tacit de către Camera Deputaţilor, televiziunile generaliste şi cele de ştiri trebuie să includă zilnic, în principala emisiune de ştiri, informaţii ştiinţifice şi tehnologice, pe durata a cel puţin un minut.

„Ținând cont de importanţa educaţiei ştiinţifice şi tehnologice a cetăţenilor şi a noilor generaţii pentru dezvoltarea economică a unei ţări şi pentru formarea intelectuală a fiecărui individ, asumând necesitatea de a susţine prin măsuri proactive, acordarea unui statut proeminent pentru ştiinţă în societate şi de a promova corecta informare ştiinţifică şi tehnologică a cetăţenilor, furnizorii de servicii media audiovizuale cu acoperire naţională vor include zilnic, în principala emisiune de ştiri, informaţii ştiinţifice şi tehnologice, pe durata a cel puţin un minut, cu excepţia zilelor în care evenimente de larg interes public ori transmisiunile în direct împiedică difuzarea respectivului jurnal de ştiri. Sunt exceptaţi de la această prevedere furnizorii de servicii media audiovizuale care nu oferă în programele lor jurnale de ştiri”, se arată în proiectul de lege care a fost adoptat tacit miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.

În expunerea de motive, se arată că „o societate bazată pe cunoaştere este o societate care ia măsuri proactive pentru ca cetăţenii săi să genereze, să aibă acces la, să proceseze şi să utilizeze cunoaşterea pentru a îmbunătăţi condiţia umană”.

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul independent Remus Cernea şi a fost semnat de alţi 77 de parlamentari, urmând să fie trimis spre dezbatere şi vot la Senat, care este cameră decizională în acest caz.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura, IT si comunicatii, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s