Proiectul de Lege privind ordinul european de protecție, adoptat de Guvern

protectie lege justiteÎn şedinţa din 10 februarie, Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind ordinul european de protecție.

Conform acestui proiect, măsura de protecție în materie penală, emisă pentru a proteja o persoană care este sau ar putea fi victimă a unor infracțiuni poate fi extinsă de autoritățile competente din România și pe teritoriul celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Actul normativ transpune în legislația națională Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție.

Autoritatea competentă în România pentru emiterea ordinului european de protecție este organul judiciar pe rolul căruia se află cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecție.

Un ordin european de protecție poate fi emis sau, după caz, recunoscut și pus în aplicare atunci când persoana protejată și-a stabilit domiciliul sau reședința sau locuiește pentru o perioadă de timp ori urmează să-și stabilească domiciliul, reședința ori să locuiască o perioadă de timp pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene altul decât cel care a emis măsura de protecție. Ordinul european de protecție poate fi emis la solicitarea persoanei protejate dacă sunt îndeplinite o serie de condiții precizate în actul normativ aprobat de Guvern.

Ordinul european de protecție poate fi emis pentru durata în care persoana protejată se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene altul decât cel emitent, fără însă a depăși durata pentru care a fost dispusă măsura care a stat la baza emiterii acestuia.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Drept penal, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s