Implementarea legii dării în plată expune România la un risc major

primacasa_78515400Raportul Comisiei Europeane (CE) atrage atenţia asupra implementării legii dării în plată în forma aprobată iniţial de Parlament, care reprezintă un risc major pentru perspectiva macroeconomică, iar aplicarea retroactivă la împrumuturile aflate în derulare poate afecta încrederea investitorilor şi creditarea.

Aplicarea retroactivă a legii la creditele aflate în prezent în derulare ar putea avea un impact negativ asupra creşterii creditării, încrederii consumatorilor şi investitorilor, precum şi asupra cererii interne.

Legea dării în plată ar putea stopa Programul „Prima Casă” şi bloca toate proiectele imobiliare în curs de derulare.

Viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Bogdan Olteanu, a menţionat că în forma actuală, Legea nu răspunde caracterului social și poate genera risc sistemic, propune președintelui Klaus Iohannis fie să o retrimită în Parlament, fie să verifice constituționalitatea ei.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Domeniul financiar - bancar, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s