Program de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi

lcMinisterul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate.

Obiectivul general al programului este dezinstituţionalizarea și prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viaţă independentă şi integrare în comunitate.

Prin programul de interes naţional „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate” se va asigura:
– reducerea cu minim 784 a numărului de persoane adulte cu dizabilităţi instituţionalizate;
– creşterea numărului de locuinţe protejate cu 131;
– creşterea numărului de centre de zi cu 39.

De asemenea, prin programul de interes naţional se propune dezvoltarea de locuinţe protejate care facilitează procesul de integrare în comunitate facând tranziţia de la instituţiile de tip vechi, prin dobândirea de deprinderi, competenţe şi abilităţi necesare integrării, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.

Programul se derulează pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2016-2018.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Sanatate, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s