Suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor

gunoiPentru proasta gestionare a sistemului de colectare și reciclare și lipsa de control a autorităților, patronatele și sindicatele din industria alimentară solicită, la unison demiterea ministrului Mediului, dar și suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ transparent, echitabil și controlabil pentru toți acei din lanțul de reciclare.

Astfel, pentru anul viitor suprataxa de 2 lei/kg de ambalaj stabilită prin OUG 196/2005 reprezintă un total de 230 – 250 de milioane de euro, bani care vor fi plătiți de cetățeanul român pe produsele alimentare, iar acel efect de reducere a TVA la alimente va dispărea pe parcusul acestui an.

De asemenea se mai adaugă datoria din infringement pentru că România va fi în infringement pentru proasta gestionare și din informațiile doamnei ministru Cristiana Pașca Palmer, ministrul Mediului, aceasta va fi de 200.000 de euro pe zi, bani pe care îl va plăti tot contribuabilul.

Dacă agenții economici nu-și îndeplinesc țintele asumate, aceștia sunt obligați legal să contribuie la Fondul de Mediu cu 2 lei/kilogram pentru cantitățile de ambalaje nereciclate.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Protectia mediului, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s