Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu Secretarul General al NATO

20160121_160121h_005.sizedAflat în vizită oficială la Bruxelles, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, s-a întâlnit joi, 21 ianuarie, cu Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Cartierul General al NATO.

În cadrul convorbirilor au fost abordate teme de actualitate pentru Alianţa Nord-Atlantică, cu accent pe implementarea Planului de creştere a capacităţii operaţionale a NATO (RAP), agenda Summit-ului de la Varşovia, care va avea loc în acest an, evoluţiile situaţiei din Afganistan, în condiţiile menţinerii Operaţiei NATO „Resolute Support” şi pe parcursul anului 2016, precum şi analiza provocărilor de securitate manifestate la nivel global şi regional.

În analiza măsurilor de implementare a RAP, ministrul Motoc a evidenţiat participarea activă a României, prin suplimentarea şi îmbunătăţirea contribuţiei la Forţa de Răspuns a NATO cu personal şi tehnică militară, inclusiv aeriană, precum şi prin creşterea semnificativă a numărului de exerciţii internaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional, ceea ce a permis antrenarea militarilor români împreună cu cei din alte structuri ale Forţei de Răspuns. Ministrul apărării naţionale a arătat că acest ritm ridicat de pregătire va fi menţinut şi în următorii doi ani.

În acelaşi context, a fost evidenţiat şi faptul că pe parcursul anului trecut au fost înfiinţate, la Bucureşti, două structuri aliate – Unitatea de integrare a forţelor NATO (NFIU), care a atins recent capabilitatea operaţională iniţială, respectiv Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est, activat la 1 decembrie 2015, pentru care declararea capabilităţii operaţionale iniţiale este planificată în acest an, urmând ca în 2018 să atingă capacitatea operaţională completă, ceea ce va oferi opţiuni suplimentare pentru conducerea misiunilor Alianţei în această zonă de la flancul estic aliat.

În ceea ce priveşte pregătirea deciziilor politice ale Summit-ului NATO de la Varşovia, a fost evocată necesitatea adoptării de măsuri suplimentare celor deja incluse în RAP în vederea consolidării posturii aliate de apărare şi descurajare şi a continuării adaptării la noul mediu de securitate.

În context, ministrul român al apărării a subliniat importanţa care trebuie acordată situaţiei de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, pentru care trebuie agreate şi implementate măsuri pragmatice de apărare şi descurajare adaptate specificului zonei.
Referitor la misiunea NATO “Resolute Support” din Afganistan, ministrul apărării naţionale a arătat că România îşi va menţine şi în anul 2016 nivelul de angajare din 2015, cu aproape 650 de militari.

În partea a doua a vizitei oficiale la Cartierul General al Alianţei, ministrul Mihnea Motoc s-a întâlnit cu Preşedintele Comitetului Militar al NATO, generalul Petr Pavel.

Cei doi oficiali au analizat aspecte privind agenda generală a NATO, precum şi contribuţia României la efortul aliat, atât în implementarea RAP, cât şi în cadrul operaţiilor militare conduse de Alianţă în Afganistan şi Kosovo.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în International, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s