Lipsa posibilităţii de a contesta luarea unei măsuri asigurătorii, neconstituţională

407-judecatori-465x390Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului privind art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, şi a stabilit că lipsa posibilităţii de a contesta luarea unei măsuri asigurătorii, putând fi contestat numai modul de aducere la îndeplinire a măsurii, conform Codului de procedură penală, este neconstituţională.

Potrivit art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală: „Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii„.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 coroborate cu cele ale art. 129, referitoare la accesul liber la justiţie şi exercitarea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, care consacră dreptul de proprietate privată.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s