Legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, proiect de modificare

computerMinisterul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță pentru modificarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

Prin prezentul proiect de ordonanță de Guvern se abrogă art. 4^2 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 206/2004.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, se impune eliminarea excepţiilor prevăzute la art. 4^2, alineatul (3), întrucât prin menținerea acestora se încalcă principiul nediscriminării, calitatea de conducător de doctorat, respectiv deținerea titului de doctor nu presupune accesul direct la funcțiile de conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică, pentru a presupune că abaterea de la etica profesională are legătură cu aceste titluri.

La art. 14 din Legea nr. 206/2004, sunt reglementate sancţiunile aplicate de Consiliul Naţional de Etică, ca urmare a constatării abaterilor de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.
Sancțiunile care se pot aplica, conform art. 14 alin. (1) lit. c) şi d), sunt:
„…
c) retragerea calităţii de conducător de doctorat şi/sau a atestatului de abilitare;
d) retragerea titlului de doctor; …”

Reclame
Acest articol a fost publicat în Educatie, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s