Proiect: Acordarea drepturilor salariale în favoarea personalului din instituţiile publice

lcMinisterul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016.

Astfel, prin prezentul de act normativ se propune:

  •  eșalonarea, în 5 tranșe egale, a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Afacerilor Interne, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016 și stabilirea unei formule de calcul a sumei totale necesar a fi achitată, ca urmare a actualizării;
  • suportarea plății sumelor datorate în temeiul titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016 din bugetele ordonatorilor de credite care asigurau plata soldelor/salariilor personalului beneficiar în perioada de referință pentru care sunt solicitate în instanță sumele reprezentând drepturi de natură salarială, în limita fondurilor bugetare alocate cu această destinație, sau, după caz, din bugetul propriu al ordonatorului de credite care preia în finanțare activitatea unităților respective.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Salarizare, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s