-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte
Arhiva zilnică: 12 ianuarie 2016
Declaraţiile de interese ale aleşilor locali să fie verificate de prefecturi – Proiect
Proiectul de lege, aflat în consultare publică la Camera Deputaţilor, iniţiat de un grup de parlamentari PNL, precum şi copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, prevede ca declaraţiile de interese ale aleşilor locali să fie verificate de prefecturi, ca măsură de prevenţie, pentru a … Continuă lectura
Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri
Etichetat aleși locali, declaraţii de interese, prefecturi, proiect, verificare
Lasă un comentariu
Tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici
Potrivit Ordinului ministrului Justiţiei nr. 46/2011 pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, pentru serviciile prestate, notarii publici au dreptul la onorarii stabilite în sume determinate sau onorarii graduale – pe tranşe şi în cote procentuale – … Continuă lectura
Publicat în Avocati - notari - executori jud - mediatori, Ştiri
Etichetat declaratii, notari publici, onorarii, reduceri, scutiri
Lasă un comentariu
Proiect de lege privind conducerea automobilelor cu volanul pe dreapta
Deputatul Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor, a iniţiat un proiect de lege potrivit căruia şoferii care conduc mașini cu volanul pe dreapta vor fi obligaţi să-și facă școala de conducători auto într-o altă țară, unde se circulă cu astfel … Continuă lectura
Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Politic, Ştiri
Etichetat automobile, proiect de lege, volan pe dreapta, şcoala auto
Lasă un comentariu
Proiect de lege privind garanţia comercială şi certificatul de garanţie
Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege ce prevede modificarea unor dispoziţii din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora. Necesitatea elaborării unui astfel de document a apărut odată cu numeroasele reclamaţii înregistrate la Autoritatea Naţională pentru … Continuă lectura
Publicat în Politic, Protectia consumatorului, Ştiri
Etichetat certificat de garanţie, consumator, operator economic, proiect de lege
Lasă un comentariu
Proiect de lege privind parcarea maşinilor pe trotuar
Potrivit unei iniţiative legislative, şoferii pot opri, staţiona sau parca maşinile pe trotuar dacă rămâne liber un culoar de cel puţin doi metri lăţime înspre marginea opusă părţii carosabile, destinat circulaţiei pietonilor. Iniţiatorul proiectului, senatorul independent Valeriu Todiraşcu, consideră că un … Continuă lectura
Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Ordine si liniste publica, Ştiri
Etichetat maşină, parcare, pietoni, spaţiu pietonal, trotuar
Lasă un comentariu
Proiect de modificare a Legii privind organizarea judiciară
Printr-o inițiativă legislativă înregistrată la Camera Deputaților în 21 decembrie 2015, senatorul PSD, Ovidiu Donțu, propune modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Ovidiu Donțu ar dori ca decizia pronunțată de un complet „care nu a fost învestit cu respectarea … Continuă lectura
Publicat în Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri
Etichetat dosar, hotărâre, judecată
Lasă un comentariu
Liderii de partide pot beneficia de paza SPP
Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 43/2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Conform Legii pentru … Continuă lectura
Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri
Etichetat partid, pază, siguranţă
Lasă un comentariu
Se schimbă cel mai important document al maşinii
Printr-un ordin comun al miniştrilor Transporturilor, Internelor şi Finanţelor, va fi aprobat modelul unei noi cărţi de identitate ale autovehiculelor, care va fi emisă de Registrul Auto Român începând cu 1 iulie. Noile documente vor conţine mai mult date despre … Continuă lectura
Publicat în Transporturi, Ştiri
Etichetat autovehicul, carte de identitate, modificare, proiect, Registrul Auto Român
Lasă un comentariu
Bilete de tratament balnear pentru pensionari
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, aproape 60.000 de pensionari sau asiguraţi ai sistemului public de pensii vor beneficia de bilete de tratament balnear în acest an, pentru un sejur de 16 zile. Suma prevăzută pentru aceste bilete este … Continuă lectura
Publicat în Asigurari sociale, Ştiri
Etichetat bilet, Casa Națională de Pensii Publice, hotărâre, pensionar, tratament balnear
Lasă un comentariu
Roşia Montană – sit istoric de importanţă naţională
Printr-un ordin al Ministerului Culturii, emis în ultimele zile ale anului 2015, Roşia Montană a fost clasată ca sit istoric de categoria A, adică de importanță națională. La data de 30 decembrie 2015, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a semnat ordinul … Continuă lectura
Publicat în Turism, Ştiri
Etichetat importanţă naţională, monument istoric, ordin, Roșia Montană
Lasă un comentariu