Legea privind performanţa energetică a clădirilor, modificări

s560x316_impozit_pe_cladireMinisterul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță privind modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.

Conform notei de fundamentare a proiectului, prin actul normativ se propune:
– completarea definiţiei privind sistemele de climatizare, astfel încât să rezulte că sunt vizate atât sistemele individuale, cât şi sistemele centralizate din clădiri/unităţi de clădire, astfel cum se precizează în actul normativ comunitar;
– precizarea modului de calcul a valorii de impozitare a unei clădiri în cazul renovării majore a acesteia;
– precizarea procentului minim de 10% din necesarul de energie primară care se asigură din surse regenerabile de energie la construirea clădirilor cu consum de energie aproape egal cu zero din surse convenţionale. Procentul minim care se asigură din surse regenerabile de energie în cazul clădirilor noi a fost inclus şi în Planul Naţional de Acţiune privind Eficienţa Energetică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 122/2015, notificat Comisiei Europene;
– elaborarea planurilor naţionale de creştere a numărului de clădiri noi cu consum de energie aproape egal cu zero din sursele convenţionale pe baza planurilor locale ş.a.

Astfel, clădirile noi, pentru care recepţia la terminarea lucrărilor se efectuează în baza autorizaţiei de construire emise începând cu 31 decembrie 2020, vor fi clădiri al căror consum de energie din surse convenţionale este aproape egal cu zero. Clădirile noi din proprietatea/ administrarea autorităţilor administraţiei publice care urmează să fie recepţionate în baza autorizaţiei de construire emise după 31 decembrie 2018 vor fi clădiri al căror consum de energie din surse convenţionale este aproape egal cu zero.

Nivelul necesarului de energie pentru clădirile al căror consum de energie din surse convenţionale este aproape egal cu zero, inclusiv cel asigurat din surse regenerabile, se stabileşte prin reglementări tehnice, diferenţiat pe zone cu potenţial de energie din surse regenerabile, şi se actualizează periodic, în funcţie de progresul tehnic, se mai arată în proiect.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s