Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, alături de alte 5 organizaţii studenţeşti din centrul universitar ieşean, cer Primăriei şi Consiliului Local (CL) Iaşi să adopte o hotărâre prin care studenţii să beneficieze de reducerea de 50% la transportul în comun.
„Potrivit Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârsta de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu minimum 50% la mijloacele de transport în comun. În acest sens, liderii studenţilor vor să înceapă cât de curând discuţiile cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii universităţilor.
Această initiativă vine în sprijinul studenţilor care nu beneficiaza de abonamentele de 13 lei. Măsura va aduce beneficii tuturor studenţilor, în perioadele sau situaţiile în care abonamentele anterior menţionate nu sunt eliberate de către universitate. Practic, vrem ca studenţii să se bucure de bilete de 1 leu pentru o călătorie, bilete de 2 lei pentru două călătorii, abonamente reduse cu minimum 50% şi alte facilităţi garantate de lege„, a afirmat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IASI.