Angajaţii din domeniul inovării şi cercetării aplicate ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit

lcPotrivit unei iniţiative legislative, care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, angajaţii „care activează în domeniul inovării şi cercetării aplicate” ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit.

Astfel, contribuabilii care vor beneficia de prevederile proiectului de lege trebuie să îndeplinească condiţiile legale de cercetător sau cadru didactic universitar, putând fi angajaţi în institute de cercetare, universităţi, centre de cercetare şi dezvoltare sau societăţi comerciale.

Proiectul de act normativ este iniţiat de un grup de senatori PSD, care susţin că pe cap de locuitor, România cheltuie pentru cercetare şi dezvoltare de aproape 20 de ori mai puţin decât media europeană, fiind pe ultimul loc în UE în privinţa ponderii cheltuielilor din PIB alocate acestui domeniu. Prin urmare, iniţiativa legislativă are scopul de a încuraja cercetarea şi inovarea în România.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Taxe si impozite, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s