Guvernul propune majorarea salariului minim din luna mai 2016, dar sindicatele se opun

ccLiderul CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu a declarat că reprezentanţii Guvernului au propus mărirea salariului minim pe economie începând cu data de 1 mai, argumentând că este necesar un studiu de impact, însă sindicatele se opun în acest caz, ei solicitând această majorare cu aplicare din 1 ianuarie 2016.

La 28 decembrie, Consiliul Naţional Tripartit, la care participă reprezentanţi ai Guvernului şi liderii confederaţiilor sindicale şi patronale, s-a întrunit la Ministerul Muncii, pentru a discuta despre salariul minim pe economie în 2016, în condiţiile în care până la 31 decembrie trebuie luată o decizie legată de oportunitatea majorării acestuia.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea, afirma săptămâna trecută că Guvernul va lua o decizie cu privire la salariul minim până la 31 decembrie, însă o eventuală creştere trebuie analizată foarte atent pentru a nu face mai mult rău decât bine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Salarizare, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s