Alianța Medicilor reclamă ca insuficientă „alocarea a 4,2% din PIB Sănătății”

salarizare-medici_585Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical afirmă că este insuficientă „alocarea a 4,2% din PIB Sănătății”, precizând într-o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloș că, cu o propunere de 4,2%, este imposibilă realizarea unei reforme profunde.

„Stimate Domnule Prim-Ministru, Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical privește cu neîncredere alocarea a 4,2% din PIB Sănătății, față de 4% cât este în prezent. În aceste condiții, dorim să vă informăm că, printre revendicările noastre, s-a numărat finanțarea sistemului cu 6% din PIB, nivel pe care îl considerăm necesar pentru a remedia deficiențele existente după o lungă perioadă de subfinanțare.

Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical salută faptul că printre obiectivele din programul dumneavoastră de guvernare, la capitolul Sănătate, ați notat redefinirea statutului personalului medical în societate prin salarizare, traseu de carieră, criterii de evaluare a performanței și integritate, având ca finalitate creșterea calității actului medical, dar și reducerea migrației în străinătate și acoperirea deficitului de personal din unitățile sanitare, în special din mediul rural, precum si: elaborarea unui program multianual de investiții în sănătate, în vederea asigurării actului medical la standarde convergente spre cele din UE. În acest context, solicităm o finanțare corespunzătoare a sistemului, astfel încât să vă puteți atinge obiectivele menționate, pe care noi le susținem. [. . .]”, a notat în scrisoare președintele Alianței Medicilor, dr. Bogdan Tănase.

Acest articol a fost publicat în Sanatate, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s