Munca în zilele libere legale

justitie1Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), prin decizia ICCJ nr. 22/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 876/2015, a stabilit că angajatorii care se ocupă cu comercializarea în cantităţi mici a produselor nealimentare, în centrele comerciale, pot să-şi cheme la muncă salariaţii în zilele libere legale doar în anumite condiţii.

Decizia luată de judecătorii Înaltei Curţi face referire la aplicarea prevederilor Codului muncii în cazul angajatorilor care se ocupă, în centrele comerciale, cu comercializarea cu amănuntul a produselor nealimentare. Astfel angajatorii pot să-şi cheme salariaţii la muncă, în zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, doar dacă acordă compensaţii: timp liber corespunzător sau, după caz, un spor la salariul de bază.

Reamintim că Codul muncii, la moment, prevede anumite excepţii de la acordarea zilelor libere legale, şi se  referă la unităţile sanitare, de alimentaţie publică, precum şi locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Legislatia muncii, Ştiri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s