Organizarea și funcționare Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole

computer

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a supus spre dezbatere publică Proiectul de Hotărâre privind organizarea și funcționare Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole.

Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.) este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu atribuţii în domeniul vitivinicol, finanţată integral din venituri proprii.

O.N.V.P.V. înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 1408/2009, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate tehnico – ştiinţific al administraţiei publice centrale, în coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care gestionează la nivel naţional, în principal, potenţialul de producţie, denumirile de origine controlată (D.O.C.), indicaţiile geografice (I.G.) şi menţiunile tradiţionale pentru produsele vitivinicole.

O.N.V.P.V. este condus de un director general numit prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, pe bază de concurs sau examen, în condiţiile legii, cu avizul consultativ al Consiliului Regiunilor Viticole.

Acest articol a fost publicat în Agricultura, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s