Proiect de lege privind ratificarea Convenţiei de la Istanbul, aprobat de Guvern

M375/0009Executivul a aprobat proiectul de Lege privind ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, „Convenţia de la Istanbul”, al cărui scop este prevenirea agresiunilor, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a agresorilor.

Acest document a fost semnat, din partea României, la 27 iunie 2014, la Strasbourg, de către ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice.

Potrivit proiectului, violenţa familială şi cea împotriva femeilor, în special, reprezintă o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare.

Convenţia de la Istanbul propune crearea unor mecanisme care să garanteze protecţia victimelor, să crească gradul de conştientizare a efectelor acestui fenomen, să prevină şi să combată toate formele de violenţă.

Convenţia introduce sancţiuni penale şi/sau juridice pentru acte de violenţă psihică şi fizică, molestări psihologice insistente ce violează intimitatea, dar şi pentru căsătoria forţată, mutilarea genitală a femeilor, violenţa sexuală, hărţuirea sexuală, avortul forţat şi sterilizarea forţată.

În plus, vor fi recunoscute drept infracţiuni, atunci când sunt comise intenţionat, înlesnirea sau complicitatea şi tentativa comiterii unui act de violenţă. În cadrul unei proceduri penale iniţiate nu vor fi considerate justificări ale acestor acte cultura, obiceiul, tradiţia, religia sau onoarea.

Totodată, Convenţia interzice soluţionarea extrajudiciară a litigiilor obligatorii, inclusiv medierea şi concilierea, referitoare la toate formele de violenţă.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va asigura, prin autorităţile sale la nivel central şi local, punerea în aplicare a strategiei în domeniul prevenţiei violenţei domestice.

Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s