Procedura de alegere a reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar

elevii-la-putere-reprezentantul-elevilor-intra-in-consiliul-de-administratie-al-scolii-274927-1Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5231/2015 pentru aprobarea Procedurii privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar din România, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 700/2015

Astfel, actul normativ reglementează alegerea reprezentantului elevilor, care a împlinit vârsta de 18 ani, în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar.

Reprezentantul elevilor este ales prin vot secret de către elevii unităţii de învăţământ, iar durata mandatului acestuia este de 1 an școlar.

Pentru organizarea alegerii reprezentantului elevilor, consiliul elevilor desemnează o comisie compusă dintr-un număr impar de persoane, după cum urmează:
– preşedinte – de regulă, preşedintele consiliului elevilor;
– secretar – de regulă, secretarul consiliului elevilor;
– 1-3 membri – vicepreşedinţi sau responsabili ai departamentelor prevăzute în regulamentul propriu al consiliului elevilor.

Elevii care vor să candideze trebuie să aibă, la data alegerilor, vârsta de 18 ani împliniţi.

Nu pot fi aleşi ca reprezentanţi ai elevilor elevii care se află în unul dintre următoarele cazuri de incompatibilitate:
– au rude sau afini până la gradul IV inclusiv desemnaţi ca membri în acelaşi consiliu de administraţie;
– au primit sancţiuni disciplinare în ultimii 3 ani.

Pentru anul şcolar 2015-2016, alegerea reprezentanţilor elevilor în consiliul de administraţie, se face potrivit unui calendar stabilit de consiliul elevilor, după consultarea şi cu acordul conducerii unităţii de învăţământ, astfel încât desemnarea reprezentantului elevilor să fie finisată până la data de 15 octombrie 2015.

Acest articol a fost publicat în Educatie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s