Consiliul Naţional al Elevilor susţine vacanţa de iarnă de trei săptămâni

lcConsiliul Naţional al Elevilor a trimis Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice punctul de vedere al organizaţiei în legătură cu ordinul de ministru cu privire la aprobarea structurii anului şcolar 2015-2016, una dintre modificări fiind că vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână.

Astfel, reprezentanţii Consiliului sprijină vacanţa de iarnă de 3 săptămâni, având în vedere că până acum cursurile erau reluate imediat după sărbătorile de iarnă, când nu-şi demonstrau randamentul.

În opinia lor, o vacanţă de iarnă de 3 săptămâni aduce şi un fond suplimentar bugetului şcolilor, nefiind necesară încălzirea acestora, fond care poate fi folosit în alte investiţii în beneficiul elevilor şi al şcolii.

Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor menţionează faptul că educaţia ar trebui să fie centrată pe elevi, considerând inopinate „poziţiile care prioritizează terţe interese ale unor entităţi cărora o vacanţă de iarnă diminuată le-ar fi mai avantajoasă”.

Structura anului şcolar 2015-2016, stabilită în iulie printr-un ordin de ministru, a fost modificată la data de 31 august, printr-un nou ordin, publicat în Monitorul Oficial.

Conform actului normativ, elevii vor avea vacanţa de iarnă între 19 decembrie şi 10 ianuarie, şi nu până la 3 ianuarie, cum prevedea structura aprobată anterior.

Acest articol a fost publicat în Educatie, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s