Ministrul Justiţiei, mandatat să elaboreze noi reglementări privind funcţionarii şi incompatibilităţile

descărcare (31)Conducerea PSD l-a mandatat pe ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, să lucreze la noi prevederi cu privire la statutul funcţionarilor publici, care să precizeze clar ce categorii de bugetari sunt cuprinse în această legislaţie, dar şi un nou Cod al incompatibilităţilor.

Conform unor surse din PSD, un nou Cod al incompatibilităţilor ar urma să reglementeze mai clar acest domeniu şi să reunească toate prevederile care se regăsesc acum în alte legi. Astfel, demnitarii ar putea să ştie foarte clar „ce au şi ce nu au voie să facă” înainte de a candida.

Totodată, Ministerul Justiţiei ar urma să lucreze şi la prevederi  noi cu privire la statutul funcţionarilor publici şi să precizeze clar ce categorii de bugetari vor intra sub aceste reglementări. O nouă lege ar fi necesară şi în condiţiile în care urmează să intre în vigoare în anul 2016 şi o nouă lege a salarizării. Discuţiile îi vor viza pe toţi funcţionarii publici, dar numai în ceea ce priveşte prevederile Codului civil, nu şi cele ale Codului penal.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Drept civil, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s