Noi modificări la Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor

descărcare (10)În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 494 din 6 iulie 2015, a fost publicată Legea nr. 191/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor.

Astfel, conform actului normativ, în cazul poliţelor care se reînnoiesc, acestea intră în vigoare la ora 0,00 a zilei următoare celei în care s-a plătit prima de asigurare şi s-a emis şi semnat contractul de asigurare. În cazuri bine determinate şi reglementate prin norme ale ASF, PAID poate efectua o inspecţie de risc a locuinţei care face obiectul asigurării obligatorii, iar cheltuiala ocazionată de aceasta va fi suportată de către PAID.

Totodată, art. 12 se modifică şi se specifică că plata primelor obligatorii se face anticipat, înainte de expirarea valabilităţii PAD. Pentru locuinţele sociale, prima pentru asigurarea obligatorie este în sarcina autorităţii locale şi se face direct în contul PAID. Pentru locuinţele sociale sau pentru persoanele care beneficiază de ajutor social, PAID emite poliţele de asigurare pe baza listelor transmise de autorităţile locale ori de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, după caz.

De asemenea, primarii, prin compartimentele de specialitate, vor furniza PAID semestrial, în lunile iunie şi, respectiv, decembrie ale fiecărui an, lista tuturor construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, inclusiv a celor cu destinaţia de locuinţă socială, amplasate în unitatea administrativ-teritorială în cauză, respectând formatul pus la dispoziţie de către PAID.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Locuinte - imobiliare și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s